Nesimțire. Bărcile cu motoare termice nu se dau duse de pe Tarnița

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1399 Vizualizări.  

Nu se liniștesc. Unii dintre proprietarii de bărci cu motoare termice continuă să ignore ordinul de ministru care interzice navigația acestor ambarcațiuni pe lacurile Tarnița și Fântânele. Consiliul Județean a primit în weekend mai multe fotografii.

„Am trimis fotografiile poliției, care încearcă să identifice bărcile”, a spus Mihai Hurezeanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean.

Hurezeanu a explicat că instituția nu a început încă să controleze activitatea de pe lacuri. „După publicarea Ordinului de ministru, s-a trecut la angajări de persoane și la elaborarea caietelor de sarcini pentru cumpărarea de bărci și pistoale radar. Lucrăm și la editarea de fluturași, pentru informarea populației, mai ales a oamenilor din zonă. Prezența angajaților de la Direcția Domeniului Public se va vedea încă din următorul weekend. Până când vom avea întreaga structură de control funcțională, vom colabora strâns cu Poliția și Jandarmeria”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean.

Pentru lacurile Tarnița și Fântânele a fost elaborat un regulament, votat în Consiliul Județean Cluj. Documentul a ajuns apoi la Ministerul Transporturilor, care a făcut unele completări și a emis un Ordin de ministru. În acest moment, motoarele termice sunt în afara legii pe cele două lacuri, însă CJ Cluj nu a reușit să își construiască structura de supraveghere și control.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.