Ne risipim copiii talentați. „Un oraș de talia Clujului nu poate oferi condiții pentru antrenamentele de performanță”

Autor  admin   în       3 luni în urmã  

Un antrenor de înot din Cluj a stârnit o dezbatere aprinsă pe platforma Reddit, criticând lipsa de infrastructură sportivă adecvată pentru copii și sportul de performanță. Postarea sa, intitulată „Sportul de performanță în Cluj – un drum închis pentru viitorii campioni”, a atras zeci de comentarii, evidențiind o problemă persistentă: insuficiența bazinelor de înot și lipsa unei susțineri reale pentru sporturile mai puțin populare, precum înotul sau patinajul.

„Nu avem unde să ne desfășurăm activitatea”

Antrenorul a subliniat dificultățile întâmpinate în a găsi spații unde copiii să se poată antrena și dezvolta. „Ca antrenor, m-am lovit de o problemă din ce în ce mai mare în Cluj: nu avem unde să ne desfășurăm activitatea cu copiii care vor să facă sport de performanță. Situația este de-a dreptul frustrantă și tristă,” scrie acesta.

Deși cererea pentru sporturi precum înotul este mare, infrastructura sportivă rămâne la un nivel minim. „În Cluj, bazinele sunt puține, iar accesul este aproape imposibil pentru antrenorii independenți sau pentru cluburile mici. Copiii nu au unde să se antreneze, iar noi, ca antrenori, ne vedem nevoiți să refuzăm viitorii campioni,” adaugă el.

Lipsa bazinelor publice funcționale

În prezent, Cluj-Napoca dispune de un singur bazin public, care este închis pe perioada iernii. Alte facilități sunt limitate la bazinele Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) și Universității Babeș-Bolyai (UBB), precum și câteva piscine private, precum cele de la World Class și TCI. Situația este cu atât mai revoltătoare cu cât orașul găzduiește un număr tot mai mare de familii și copii dornici să practice sporturi.

Media9 a scris în articolul de msi jos că, dacă David Popovici s-ar fi născut la Cluj, nu ajungea să concureze la Olimpiadă. Avem zero bazine de înot omologate, zero arene de tenis, motiv pentru care turneul de la Cluj se desfășoară în BTarena, cu terenuri despărțite de perdele, zero patinoare acoperite.

Discursul-manifest al lui David Popovici. Cum adresăm Clujului problemele ridicate: nu avem bazine omologate, nu avem patinoar

Un utilizator al platformei a punctat ironic: „Este revoluționar să vezi că un oraș de talia Clujului nu poate oferi condiții pentru antrenamentele de performanță.”

Promisiuni versus realitate

În timp ce autoritățile locale au anunțat începerea lucrărilor la un nou centru de natație în Borhanci, termenul de finalizare este încă departe, iar nevoile actuale ale comunității rămân nesoluționate. Antrenorul ridică întrebări dure: „Cum să formăm viitorii campioni, dacă nu avem unde să-i antrenăm? Cum putem crește copii sănătoși, când infrastructura sportivă este insuficientă?”

Un alt comentator a adăugat: „Cu banii donați în ultimii patru ani de către Primăria Cluj-Napoca la diverse cluburi private, se puteau construi 3-4 bazine de cartier.”

Perspective pentru viitor

În timp ce Clujul se laudă cu dezvoltări imobiliare și creștere economică, sportul de performanță rămâne un domeniu ignorat. „Sportul nu ar trebui să fie un privilegiu pentru câțiva, ci o oportunitate pentru toți copiii. Sportul de performanță începe de la accesul liber la infrastructura sportivă, iar acest lucru trebuie să fie o prioritate,” a concluzionat antrenorul.

Dezbaterea stârnită online subliniază o realitate dureroasă: fără investiții rapide și prioritizate în infrastructura sportivă, Clujul riscă să piardă generații de tineri talentați.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.