Ne căutăm viitorul în Statele Unite. Primarul Emil Boc trece Atlanticul

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

Săptămâna viitoare, Emil Boc va fi plecat în Statele Unite ale Americii, ca lider al unei delegații clujene. Obiectivul anunțat al vizitei este cel legat de meseriile viitorului, dintre care se pare că unele sunt deja ale prezentului, dincolo de Atlantic. Așa cum știți, Clujul a câștigat anul trecut un proiect european intitulat “The Future of Work” (Viitorul muncii), depus de Primărie și Centrul Cultural Clujean. Municipiul primește 5,6 milioane de euro de la Bruxelles pentru analizarea și testarea unor scenarii care să permită comunității să se pregătească pentru schimbările pe care următorii 20 de ani le vor aduce în piața forței de muncă. Există însă și alte obiective pentru trimișii Clujului în SUA, schimburi de experiență privind administrația sau mobilitatea, respectiv atragerea de investitori.

Boc trece oceanul împreună cu trei colegi din Primărie: Emilia Botezan, șefa Biroului de relații externe și investitori, Ovidiu Cîmpean, directorul Direcției de eveimente și informarea cetățenilor, respectiv Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al municipalității, semn că vom primi multe informări despre activitățile de peste ocean. De asemenea, în delegație se află doi reprezentanți ai Centrului Cultural Clujean, Ștefan Teișanu și Ana Maria Vrabie.

O parte dintre cheltuielile deplasării vor fi suportate de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.

Clujenii vor merge la New York, dar și la Boston. Centrul Cultural Clujean are un parteneriat cu New Urban Mechanics, echipa interdisciplinară de cercetare și inovare a primarului din Boston. “Explorăm și abordăm experimente și prototipuri care acoperă o serie de subiecte, de la viitorul mobilității la infrastructura orașului și la bunăstarea colectivă”, se arată pe website-ul echipei de cercetători. Reprezentanți ai echipei au vizitat anul trecut Clujul, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul Cultural Clujean la BTarena.

Municipiul își dorește propria divizie de inovare urbană, cum este cea din Boston. Centrul Cultural Clujean are deja diverse colaborări pentru a găsi soluții inovative.

Cu sprijinul Ambasadei SUA la București și al echipei din Boston, delegația română va avea cu acest prilej schimburi de experiență privind administrația, universitățile sau mediul de afaceri din Statele Unite.

Media9 v-a arătat luna trecută (AICI) unde a fost plecat Emil Boc în 2019: în ianuarie a vizitat Vietnamul, în februarie s-a aflat la Bruxelles, apoi la Varșovia, în aprilie a mers la Cracovia, dar a mai trecut o dată pe la Bruxelles, unde avea să revină și în mai, iar în iunie a ajuns din nou în Asia, vizitând China. După concediul din Turcia, primarul o pornește din nou la drum.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.