Mult mov pe șine. Au pornit tramvaiele noi – GALERIE FOTO
De astăzi au intrat în circulație patru dintre tramvaiele cumpărate de municipiul Cluj-Napoca de la Astra Vagoane Călători Arad. Tramvaiele Astra Imperio. În total, sunt șapte, ultimul a sosit chiar aseară. Contractul-cadru merge însă până la 24 de unități, pe care ar urma să le vedem la Cluj până la vară.
„Nu am dorit să facem un moment festiv, pentru că trebuie să respectăm măsurile de distanțare socială. Dar tramvaiele sunt în exploatare, au fost multe detalii de pus la punct, important este ca ele să răspundă nevoilor de mobilitate și confort ale călătorilor noștri. Urmează cât de curând să intre în circulație și celelelate trei tramvaie noi”, a spus Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public.
În această perioadă, la Cluj circulă 10-11 tramvaie, iar la orele de vârf se sublimentează cu șapte. Asta înseamnă că, odată cu intrarea tuturor celor șapte tramvaie Imperio, alături de cele patru poloneze achiziționate în 2012, Clujul va putea avea, teoretic, doar tramvaie mov în afara orelor de vârf. „Eu nu aș marginaliza tramvaiele Tatra, cele verzi. Au fost reparate în Germania, au încălzire la fiecare scaun, merg excelent, nu vom renunța deocamdată la ele”, a spus Neag. La Cluj funcționează zece tramvaie Tatra.
Caracteristici generale ale tramvaiului “Astra Imperio”: