Modernizarea unui liceu „de centru” și a străzilor adiacente, blocată din cauza finanțării. Boc: „Așteptăm decizia Guvernului”

Autor  Ionel Lespuc   în       6 luni în urmã  

Proiectul de modernizare a Liceului „Nicolae Bălcescu” și a străzilor din jur trenează de mai mult timp, iar problema principală pare să fie finanțarea. Consilierul local USR, Alexandra Oană, a solicitat clarificări privind Planul Urbanistic Zonal (PUZ) și sursa de finanțare, având în vedere că proiectul trenează de patru ani, iar primarul Emil Boc a explicat că administrația locală așteaptă o decizie guvernamentală pentru a putea continua demersurile.

„Dincolo de aspectele tehnice, esențială este aprobarea de către Guvern a contractării de fonduri europene pentru proiect. În prezent, Clujul a ajuns la 200% din suma alocată, iar acum Guvernul trebuie să decidă dacă permite contractarea până la 300% prin agențiile de dezvoltare, ceea ce ne-ar permite să avansăm și cu acest proiect”, a declarat Emil Boc.

Primarul a mai precizat că, deși sunt necesari și alți pași tehnici pentru implementare, cheia rămâne finanțarea. Dacă nu va exista posibilitatea utilizării fondurilor europene, municipalitatea va lua în calcul o finanțare multianuală din bugetul local.

„Dacă vom avea finanțare europeană, vom merge în această direcție. Dacă nu, vom analiza o finanțare de la bugetul local, în limita posibilităților. Suntem deja peste 200% prin proiectele depuse, iar unele dintre ele sunt deja finanțate. Situația este similară cu cea de la Cetățuie, unde așteptăm clarificări privind sursa de finanțare. Proiectul este pregătit să meargă mai departe, dar trebuie să vedem exact cum va fi asigurată finanțarea”, a mai adăugat Boc.

Astfel, viitorul modernizării Liceului „Nicolae Bălcescu” și al străzilor adiacente depinde de o decizie guvernamentală, în contextul în care Clujul a depășit plafonul actual de contractare a fondurilor europene.

Concursul internațional de soluții pentru modernizarea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca a fost lansat oficial pe 9 august 2021. Jurizarea proiectelor a avut loc între 5 și 7 noiembrie 2021, iar rezultatele au fost anunțate pe 8 noiembrie 2021.

Echipa câștigătoare a fost S.C. SQM ARCHITECTURE S.R.L., în asociere cu S.C. FILIP S CONCEPT S.R.L. și S.C. HAB PRO CREATIV S.R.L. Autorii principali ai proiectului au fost arhitecții Remus Cristian Urcan și Filip Ionuț Radu.

Premiul I a constat într-un contract de proiectare cu o valoare estimată la 2.499.780 RON, fără TVA. Conform calendarului concursului, după anunțarea câștigătorului, urmau etapele de negociere și semnare a contractului de proiectare, urmate de elaborarea proiectului tehnic și obținerea finanțării necesare pentru implementare.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.