Ministrul Educației, clujeanul Daniel David, se așteaptă la proteste din partea profesorilor

Autor  Ionel Lespuc   în       1 zi în urmã     213 Vizualizări.  

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat într-un interviu pentru Euronews România că se așteaptă ca profesorii să protesteze, în contextul nemulțumirilor generate de înghețarea salariilor și măsurile din ordonanța „trenuleț”. Federațiile sindicale din Educație au anunțat deja intenția de a organiza proteste, invocând promisiunile nerespectate de către Guvern.

Promisiuni nerespectate și măsuri restrictive

Ordonanța de urgență 156/2024, adoptată recent, blochează angajările în sistemul public, inclusiv în Educație. Excepțiile sunt posibile doar pe baza unor derogări aprobate prin memorandumuri guvernamentale, dar acestea vizează doar posturile scoase la concurs în 2024. Totodată, înghețarea salariilor pentru anul 2025 a fost un alt punct critic semnalat de sindicatele profesorilor.

Sindicatele au transmis un comunicat comun pe 30 decembrie 2024, avertizând că „este foarte probabil ca primele acțiuni de protest să aibă loc în Piața Victoriei din București”. Profesorii sunt nemulțumiți de măsurile restrictive, dar și de faptul că Guvernul nu a respectat promisiunile făcute în timpul grevei din 2024.

Ministrul: „Îi înțeleg pe profesori”

În cadrul declarațiilor sale, Daniel David a spus că înțelege nemulțumirile profesorilor:

„Mă aștept să fie proteste, mă aștept să fie nemulțumiri. Cei din zona educației au frustrările un pic mai mari, fiindcă nu cu mult timp în urmă lor li s-a promis mult mai mult, atunci când s-a întrerupt greva.”

Ministrul a dat asigurări că înghețarea angajărilor nu va afecta concursurile de titularizare și supliniri:

„Nu sunt probleme și nu vor fi probleme în zona de titularizare, supliniri. Vom discuta și vom căuta soluții ca sistemul să meargă bine înainte.”

Cu toate acestea, sindicatele cer măsuri concrete pentru a excepta Educația de la înghețările salariale și restricțiile de angajare. În lipsa unui răspuns favorabil din partea Guvernului, profesorii sunt pregătiți să iasă în stradă.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.