Mii de tineri au protestat la Cluj împotriva candidaturii lui Călin Georgescu
Mii de tineri s-au adunat aseară în fața Prefecturii din Cluj-Napoca pentru a protesta împotriva posibilității ca ultranaționalistul Călin Georgescu să devină președintele României. Protestele au avut loc pe fondul șocului provocat de calificarea acestuia în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Atmosfera a fost una tensionată, dar plină de determinare, cu participanți majoritar tineri scandând lozinci împotriva extremismului și a influenței rusești. Mesaje precum „Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator”, „Viitorul suntem noi, nu Georgescu în turul doi” și „Nu vrem să trăim sub papucul lui Putin” s-au auzit neîntrerupt timp de câteva ore.
Mulți dintre cei prezenți purtau pancarte cu mesaje puternice: „Iubirea de țară, nu e legionară”, „Vrem UE, nu URSS” și „Fii informat, nu manipulat!”. Printre scandările cele mai frecvente s-a numărat și „Alerta, alerta, alertă antifascistă”, un apel clar împotriva radicalismului politic.
„Suntem aici pentru că viitorul nostru este în joc. Nu vrem să fim conduși de un om care promovează idei antidemocratice și care ne poate îndepărta de valorile europene”, a declarat unul dintre protestatari, un student la științe politice.
Protestul din Cluj-Napoca face parte dintr-un val de manifestații similare organizate în mai multe orașe din România, în urma rezultatelor neașteptate ale primului tur al alegerilor prezidențiale. Tinerii, principalii participanți la aceste evenimente, au subliniat importanța unei Românii ancorate în valorile democratice și europene.
„Acesta nu este doar un protest împotriva lui Călin Georgescu, ci un protest pentru democrație, pentru libertate și pentru viitorul nostru în Europa”, a spus o tânără participantă, absolventă de drept.
Protestele de aseară marchează începutul unei mobilizări civice mai largi, cu apeluri pentru o prezență masivă la vot pe 8 decembrie, când se va decide viitorul președinte al României. Mesajul protestatarilor este clar: tinerii nu vor accepta un lider cu viziuni antidemocratice.