Media9 a avut dreptate: compania mömax, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din lume, va deschide un magazin
Așa cum Media9 a anunțat, în exclusivitate, compania austriacă mömax, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din lume, va deschide un magazin la Cluj-Napoca. De fapt, în Florești.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, noul „magazin de mobilă și decorațiuni în tendințe” va fi construit lângă mall-ul Vivo!.
Investiția se va ridica la 10 milioane de euro
„Compania austriacă mömax, care sărbătorește anul acesta 20 de ani de existență, își continuă expansiunea în România, expansiune începută în anul 2008, și construiește la Cluj-Napoca un nou magazin de mobilă și decorațiuni în tendințe. Acesta va fi al patrulea magazin din România.
Noul magazin de mobilier în tendințe va fi construit în imediata apropiere a centrului comercial Vivo, pe un teren de 57.000m². Demararea construcției este planificată pentru primul trimestru al anului 2022. Inaugurarea magazinului este preconizată a fi în ultimele luni ale anului 2022 sau în primăvara anului 2023. Investiția în Cluj-Napoca se va ridica la 10 milioane de euro și echipa noului magazin va fi formată din aproximativ 40 – 45 de angajați.
Mömax deține în prezent trei magazine de succes în România – Timișoara, Oradea și Arad. De asemenea, tot în acest an, este planificată inaugurarea magazinului online mömax” se arată în comunicat.
Conceptul de succes mömax: magazin de mobilă cu un sortiment în tendințe și prețuri accesibile
Potrivit reprezentanților companiei austriece, conceptul mömax poate fi descris ca fiind unul modern, în tendințe, variat și divers. Idei de amenajări inspiraționale pot fi găsite direct în magazinele mömax și sunt prezentate clienților ca și soluții moderne pentru locuința ta.
În spațiul expozițional din magazinele sale, mömax propune diverse concepte de amenajare, potrivite pentru fiecare tip de locuințe. Începând cu bucătăria și încheind cu baia, mömax oferă clienților săi posibilitatea de a-și amenaja casa mult visată. Paleta de culori și stilurile constant noi oferă inspirație.
Locuințe moderne și eleganță la prețuri accesibile
Compania de mobilier mömax este adaptată trendului actual, care presupune redecorarea și reamenajarea permanentă a locuiței.
„Dar acest lucru este posibil doar dacă produsele sunt foarte accesibile ca și preț. Noi nu doar stabilim noi standarde în ceea ce privește prețul, ci și oferim, prin spațiile noastre expoziționale, inspirație pentru amenajarea propriului cămin” spune CEO, mömax România.
Servicii complete la cerere
Alte servicii, cum ar fi planificarea 3D și consultanța detaliată, sunt oferite în cadrul magazinului de mobilier. Spațiul expozițional vast al departamentelor de mobilier de bucătărie și cameră de zi prezintă clienților amenajări complete. La cerere, în magazinele mömax se pot achiziționa și servicii de măsuratori, livrare și montaj. Servicii complete din toate punctele de vedere.
„Magazinul online mömax și rețeaua magazinelor fizice acoperă perfect cerințele existente în piață. Clienții pot intra de acasă în universul mömax și ulterior pot descoperi țesături, materiale și culori în magazinele fizice, unde pot primi sfaturi de amenajare de la consultanții noștri sau pot obține planuri detaliate. Avem încredere în comerțul cu amănuntul și în importanța magazinelor de prezentare, care asigură locuri de muncă și în România”, a mai spus CEO, mömax România.
Expansiunea incredibilă a tânărului magazin de mobilă și decorațiuni în tendințe
În mai puțin de 20 de ani mömax a devenit unul dintre cei mai importanți jucători pe piețele de profil din Germania, Austria, Ungaria, Slovenia, Croația, România, Polonia, Bulgaria și Elveția.
„Suntem mândri de întreaga echipă mömax, care a făcut posibilă o expansiune incredibilă în ultimii ani”.
Mömax este unul dintre lanțurile de magazine de mobilă cu cea mai rapidă creștere din Europa și în anul 2022 va sărbători cea de-a 20-a aniversare.
Povestea de success a început în octombrie 2002 în Dornbirn – Austria, odată cu deschiderea primul magazin de mobiliă și decorațiuni mömax.
Astăzi, la 20 de ani de la inaugurare, mömax operează 96 de locații în Austria, Germania, Slovenia, Ungaria, România, Croația, Bulgaria, Polonia și Elveția. Fiecare dintre aceste magazine prezintă ideea de tendințe la prețuri accesibile în spații expoziționale de 6.000 – 12.000m².
Mömax este prezent deja cu 96 de magazine în Europa: 44 în Germania, 20 în Austria, 10 în Ungaria, 5 în Slovenia, 3 în România, 2 în Croația, 1 în Polonia, 5 în Bulgaria și 6 în Elveția. În cele 9 țări europene sunt angajate peste 4.700 de persoane.