Mărturia unui rezident. “Mă duc la spital cu frică, incertitudine si greață”

Atmosfera din spitale este apăsătoare. Personalul medical se simte insuficient protejat în fața acestui virus foarte transmisibil. Un medic rezident de la Institutul Oncologic “Ion Chiricuță” i-a scris un mesaj deputatului Emanuel Ungureanu, în care arată că merge la spital cu frică, incertitudine și greață. Institutul Oncologic este cel de-al doilea spital de Cluj unde sunt testați pacienții suspecți de coronavirus.
“De când a început epidemia venim la clinică cu frică, suntem batjocoriți de conducerea spitalului, nu suntem protejați împotriva coronavirusului. Primim o mască și o pereche de mănuși pe zi, bonete și viziere ne-am procurat singuri. Atmosfera este apăsătoare, când ne-am spus nemulțumirile am fost scoși de pe grupul de whatsapp intern al spitalului. Stimate domnule Ungureanu, nu știm ce va fi mâine, mă duc la spital cu frică, incertitudine si greață. Nu am trăit sub dictatura comunistă, însă, din poveștile părinților, îmi pare că munca sub imperiul amenințării, îngrădirii dreptului la exprimare și a accesului la adevăr sunt reîntoarceri ale Securității. Nu avem niciun fel de protecție împotriva infectării, ni se dă maxim o mască simplă chirurgicală pe zi, ni se ascund cazurile pozitive, cu toate că pacienții oncologici sunt extrem de vulnerabili”, a scris tânărul medic.