Markó Béla, dezvăluiri după 9 ani: Am refuzat să subordonez UDMR chiar și lui Orbán Viktor

Autor  Sorin Tolan   în       4 years în urmã     948 Vizualizări.  

Fostul președinte al UDMR, Markó Béla, a oferit un interviu website-ului maghiar 24.hu. Acesta a rememorat momentul renunțării la politică, din urmă cu aproape 10 ani, și a explicat relația cu premierul Ungariei, Orbán Viktor. De fapt, cele două evenimente sunt conectate, întrucât revenirea la putere a lui Orbán a grăbit plecarea lui Markó de la cârma principalului partid maghiar din România.

“Dilema UDMR a fost mereu: fie să ne integrăm în politica bucureșteană, fie să ne legăm carul de un partid maghiar odată pentru totdeauna. Eu nu am renunțat însă la vechea idee, adică politica de sine stătătoare. Pentru că, indiferent cât de mult aparținem unei singure națiuni, ea este o altă țară, o altă viață politică și am refuzat să subordonez UDMR chiar și lui Orbán Viktor. Am subordonat uniunea doar voinței propriilor electori. (…) Am fost în contact strâns cu partidele maghiare de la început, am avut nevoie și de sprijinul lor, dar nu am devenit președintele UDMR ca să ascult ce a spus unul sau altul dintre politicienii maghiari”, a explicat Markó.

Fostul președinte al UDMR a explicat ce s-a întâmplat în 2011. Momentul când a ieșit din politică este strâns legat de ascensiunea lui Orbán și a Fidesz. 

“La începutul anului 2011, Orbán Viktor a venit la putere din nou, cu două treimi din voturi, și a precizat că nu susține decât partidele de peste graniță care sunt de partea sa. Am cântărit o mulțime de lucruri atunci, desigur, și, deși nu a fost elementul decisiv,  faptul că am avut o relație tulbure cu Fidesz a contribuit incontestabil la decizia mea de a renunța la politică. Oamenii lui Orban au dezaprobat faptul că organizația pe care o conduc căuta să aibă relații bune și cu alte partide maghiare. Dar aceasta nu este o chestiune personală, întrucât ne cunoaștem de multă vreme. Au existat multe dezbateri, foarte multe acorduri, multe dezacorduri. Nu ne-am certat niciodată, nu am trântit niciodată ușa, conflictul dintre noi doi s-a dezvoltat puțin câte puțin”, a dezvăluit Markó Bela.

După ce a lăsat președinția în mâinile lui Kelemen Hunor, rămas în funcție până astăzi, Markó Bela a revenit la ocupația sa dinainte de intrarea în politică, cea de scriitor.

DECLARAȚIE

“Transilvania nu poate să revină Ungariei, deoarece românii sunt în majoritate de mult timp, iar astăzi aici locuiesc douăzeci și ceva la sută maghiari și șaptezeci și ceva la sută români. Situația este complicată și de faptul că cei douăzeci și ceva la sută nu au o distribuție omogenă, deoarece în estul Transilvaniei, în partea mai îndepărtată de granița ungară, în cele două județe din secuime se concentrează populația maghiară, acolo suntem prezenți în procent de șaptezeci-optzeci la sută, în altă parte suntem minoritari sau chiar o diasporă. Toate acestea în sine fac inutilă această amărăciune continuă despre apartenența Transilvaniei. Desigur, este un alt subiect faptul că ceea ce este acum este rău, iar pentru Transilvania ar trebui creat un statut administrativ specific. Pentru acest statut ar trebui să se lupte”.

Markó Bela, pentru 24.hu

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.