„Marea Unire” pe autostradă ar putea să mai dureze ceva. Termenul avansat de ministrul Transporturilor
Autostrăzile care vor conecta provinciile istorice ale României vor fi gata până în 2030, estimează ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. La „Marea Unire” ar urma să contribuie Autostrada Moldovei A7, A1 Sibiu – Pitești și A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț.
Sorin Grindeanu a fost întrebat la Digi24 în ce an vom sărbători „Marea Unire” la nivel de autostradă, când toate provinciile istorice vor fi unite prin șosele de mare viteză.
„Am făcut calculul legat de Sibiu – Pitești, aș spune 2027. A8, un pic la un an, doi după”, a răspuns șeful Transporturilor. Întrebat de moderator dacă pentru A8 se poate estima anul 2030, Grindeanu a spus: „cam așa, dar nu cred că se ajunge acolo”.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat săptămâna aceasta calendarul inaugurărilor pe A7 Buzău – Focșani, tronsonul care unește Moldova de Muntenia.
Astfel, dacă va fi gata în 2024 și ne-am rezuma strict la cei 82 de kilometri ai acestui tronson din A7, se poate considera că „Mica Unire” pe autostradă ar avea loc chiar anul acesta.