„Marea asfaltare” pe Drumul Bistriței s-a încheiat. S-a turnat asfalt pe ultimii kilometri
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare pe sectorul de drum Valea Caldă – Cătina – limită cu județul Bistrița-Năsăud, situat pe drumul județean 161F.
Astfel, drumul județean 161F, care asigură una dintre legăturile directe cu județul Bistrița-Năsăud, este, de acum, integral asfaltat.
DECLARAȚIE
„Este important că, odată asfaltat integral, pe toată lungimea lui, acest drum asigură o nouă legătură, una alternativă, dar rapidă și facilă, între judeţele Cluj şi Bistrița-Năsăud.”
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Potrivit reprezentanților CJ Cluj, lucrările au vizat sectorul cuprins între km 0+000 și km 4+829. Anterior lucrărilor de asfaltare, operațiunile au constat în realizarea fundației din blocaj de piatră brută, completarea acostamentelor, reprofilarea drumurilor laterale, refacerea terasamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, realizarea de drenuri longitudinale și așternerea stratului de balast stabilizat ca etapă premergătoare asfaltării.
Pentru finalizarea completă a lucrărilor vor mai fi executate operațiuni conexe, constând în realizarea de acostamente, curățarea căii de rulare precum și refacerea marcajelor rutiere.
Foto: Consiliul Județean Cluj