Mâine la ora 9 pornește dezinfecția blocurilor, la Cluj. Boc: „Începem cu cartierele mari”

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

Pentru a se supune Ordonanței militare nr. 4, Primăria clujeană a anunțat că va aloca o sumă maximă de șapte milioane de lei pentru dezinfecția spațiilor de locuit.

2.030

de blocuri cu cel puțin 20 de apartamente și 3.795 cu minim șase apartamente sunt în Cluj, potrivit unei statistici prezentate de primarul Emil Boc.

“Vom dezinfecta casa blocului, scara blocului, spațiile comune. Am estimat că ne va costa un milion de lei și va dura 8-10 zile. Vom face dezinfecția săptămânal. Ca procedură, am stabilit că vom începe cu cartierele mari, Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni, Grigorescu, Zorilor și așa mai departe. Vom anunța programul pe site-ul Primăriei, astfel încât toate asociațiile de proprietari să fie pregătite. Dezinfecția se va face în prezența unui reprezentant al asociației de proprietari, unul al Primăriei și unul al firmei care face dezinfecția. Începem de mâine dimineața, de la ora 9, și îi rugăm pe locatari să stea două ore în apartamente după dezinfecție, ca să fie eficientă măsura”, a spus primarul Emil Boc.

Primăria a achiziționat deja recipiente pentru dezinfectanți, care vor fi puse la intrarea în fiecare bloc. Deocamdată, a recunoscut Boc, nu s-a reușit cumpărarea dezinfectantului. Recipientele și dezinfectantul vor fi puse la dispoziția administratorilor blocurilor.

În ședința de îndată a Consiliului Local de luni, s-a aprobat o rectificare bugetară care trimite sume importante către sănătate. Sunt 18,8 milioane de lei care merg spre spitale (9,3 milioane de lei din această sumă sunt veniți de la Guvernul României) și spre activitatea de dezinfecție.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.