Maia Ștefana Oprea expune pentru prima dată solo la Cluj: „My Old Growth Trees”, un jurnal vizual al arborilor seculari

Autor  admin   în       4 ore în urmã  

Meron Gallery din Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 25 aprilie – 23 mai 2025, prima expoziție personală în oraș a artistei Maia Ștefana Oprea, intitulată My Old Growth Trees (Arborii mei seculari). Curatoriată de Crina Ciocian, expoziția reunește picturi în ulei, desene și instalații inspirate din pădurile de fagi seculari din zona Nucșoara, județul Argeș. Vernisajul are loc joi, 25 aprilie, de la ora 18:30.

Această expoziție marchează revenirea Maiei Ștefana Oprea în spațiul artistic clujean, după o carieră internațională bogată, cu prezențe în galerii din Veneția, Londra, Liverpool, dar și participări în cadrul unor comunități artistice alternative din natură.

Copacii ca personaje și martori ai timpului

Lucrările prezentate sunt rezultatul unor ani de explorări în natură, documentare și reflecții personale. Artista transformă arborii seculari în personaje – portrete cu trăsături distincte, fiecare cu un nume și o poveste. „Arborii devin pentru mine expresii ale sinelui, ale nevoii de reconectare cu ritmurile lente ale naturii, cu memoria și cu fragilitatea vieții”, spune Maia Ștefana Oprea.

Expoziția include o serie de picturi în ulei pe hârtie, în care fagii sunt surprinși cu o expresivitate aparte. Un exemplu este lucrarea Fagul meu bătrân III. Cel care se întinde spre Soare, care evocă ideea arborelui ca prezență vie, dar și simbol al rezilienței.

Instalații, colaje și pigment din ciuperci

Pe lângă picturile de mari dimensiuni, expoziția cuprinde și lucrări mai vechi, legate de ciclurile naturii, precum Sowing Seeds, dar și o serie recentă de desene dedicate ciupercilor comestibile – „ființe între lumi”, cum le numește artista. Multe dintre lucrări sunt realizate printr-un proces de reciclare artistică: picturi vechi tăiate, recompuse, cusute sau brodate, cu pigmenți naturali, inclusiv din ciuperci.

Instalația Looking for Land ocupă un loc central în expoziție. Realizată din fragmente textile, plastic și aluminiu, lucrarea evocă memoria unor munci uitate și propune o reflecție viscerală asupra condiției umane. „Am îmbrățișat peisajul ca metaforă pentru un spațiu emoțional, de aceea consider aceste lucrări mai degrabă portrete ale fagilor”, explică artista.

O invitație la introspecție și dialog

Maia Ștefana Oprea propune prin My Old Growth Trees o reflecție vizuală și filozofică asupra relației dintre om și natură. „Expoziția este o invitație să ne întoarcem către peisaj nu ca decor, ci ca parte a poveștii noastre comune. Cum se definesc frumusețea și iubirea într-o lume a haosului?”, întreabă artista.

Pe 29 aprilie, Maia Ștefana Oprea va susține o sesiune de live-drawing, deschisă publicului, în care vizitatorii vor putea interacționa direct cu procesul creativ al artistei. Intrarea este gratuită.

Un spațiu pentru artă în inima Clujului

Meron Gallery este amplasată la parterul Palatului Blau Ullmann, o clădire istorică din 1910 situată în centrul Clujului. Spațiul generos, cu tavane înalte și lumină naturală, reunește în mod inedit arta contemporană cu cultura cafelei de specialitate.

Pentru mai multe informații despre expoziție, program și activități conexe, vizitați pagina oficială a galeriei Meron.

Parteneri culturali: Meron, Meron Bakery. Media9 este partener media al Meron Gallery.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.