Mai puține deșeuri! Campanie de curățenie în județul Cluj. Se caută voluntari pentru cea mai amplă acțiune din acest an

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Consiliul Județean Cluj împreună cu „Let’s Do It, Romania!” îi invită pe cei interesați să ia parte, și în acest an, la „Ziua de Curățenie Națională”, organizată în data de 16 septembrie.

Devenit deja o tradiție, evenimentul implică și alte 191 de țări care au aceeași misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Astfel, voluntarii clujeni, și nu numai, sunt așteptați în data de 16 septembrie să strângă deșeurile din natură și să petreacă o zi împreună cu oameni dornici să facă fapte bune.

Înscrierile se pot face la https://membership.letsdoitromania.ro/. Pentru informații suplimentare pot fi contactați coordonatorii județeni https://letsdoitromania.ro/contacte/.

DECLARAȚIE

„Eficiența și beneficiile proiectului au fost demonstrate de rezultatele remarcabile obținute de-a lungul timpului. Numărul extrem de mare de voluntari implicați subliniază, o dată în plus, impactul unei acțiuni atât de ample asupra comportamentului cetățenilor față de natură. Continuăm să sprijinim desfășurarea în județ a acestei inițiative și să promovăm, la rândul nostru, o atitudine responsabilă vis-a-vis de mediul înconjurător, care ne dorim să fie una firească și asumată de un număr cât mai mare de clujeni. Astfel, îi invităm pe toți cei interesați să se alăture eforturilor organizatorilor și să răspundă afirmativ provocării”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

DECLARAȚIE

„Luna septembrie este deja cunoscută ca fiind data de desfășurare a celei mai ample acțiuni de curățenie generală. Sunt sigură că și în acest an cetățenii județului Cluj vor participa într-un număr mare, dat fiind faptul că edițiile precedente ne-au demonstrat dorința de implicare a acestora și devotamentul față de protejarea și conservarea naturii”.

Laura Găină, președinte Asociația Nature O’clock, reprezentanta „Lets Do It, Romania!” în județul Cluj

În județul Cluj manifestarea va avea loc în următoarele puncte principale:

1. Zona Becaș Cluj-Napoca

2. Florești – zona Baraj

3. Hoia – zona Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”

„Ca o recunoaștere importantă a impactului constant și consistent asupra durabilității globale a mediului, pe data de 24 iulie 2023, la Roma, eforturile World Clean-up Day au fost apreciate cu Premiul Națiunilor Unite pentru Mobilizare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă”, au transmis reprezentanții CJ Cluj.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.