Mai au trotinete firmele de sharing? Poliția Locală a ridicat 2.542 de trotinete! BILANȚ

Autor  Ionel Lespuc   în       16 ore în urmã     367 Vizualizări.  

Activitatea Poliției Locale Cluj-Napoca în 2024 a fost marcată de numeroase acțiuni în teren, menite să abordeze problemele urbane și să asigure siguranța cetățenilor.

Trotinete electrice ridicate

Una dintre problemele intens abordate a fost gestionarea trotinetelor electrice lăsate în locuri necorespunzătoare, care afectau traficul pietonal și rutier. Poliția Locală a ridicat în 2024 un număr de 2.542 de trotinete de pe domeniul public. Acestea fie blocau accesul pietonilor, fie erau lăsate în zone interzise, perturbând ordinea publică.

Vehicule abandonate

Un alt domeniu de intervenție semnificativ a fost gestionarea vehiculelor abandonate. În 2024, au fost identificate și luate în evidență 2.485 de vehicule fără stăpân. Dintre acestea:

•126 au fost ridicate administrativ,

•1.283 au fost retrase de proprietari în urma somațiilor,

•448 au fost trimise la Inspecția Tehnică Periodică.

Pentru alte 628 de vehicule, procedurile sunt în desfășurare, iar pentru 539 s-au emis dispoziții de ridicare.

Siguranța în parcuri și locuri publice

În scopul prevenirii actelor de vandalism și al asigurării unui climat de siguranță, Poliția Locală a realizat peste 20.000 de verificări în parcurile și locurile de joacă din oraș. Acțiunile au vizat protejarea mobilierului urban și prevenirea comportamentelor antisociale.

Controlul clădirilor degradate

În 2024, Poliția Locală a desfășurat 211 acțiuni tematice care au inclus 2.648 de verificări la imobile degradate. Din aceste intervenții, 61 de clădiri au fost reabilitate complet sau parțial, iar lucrările continuă la alte 29 de imobile. Acțiunile au vizat punerea în siguranță a acestor clădiri, în conformitate cu legislația privind protecția patrimoniului urban.

Intervenții în trafic

Pe partea de circulație rutieră, Poliția Locală a realizat 3.937 de controale, inclusiv în zonele aglomerate și la stațiile de transport public. Scopul principal a fost fluidizarea traficului și prevenirea blocajelor, în special în punctele critice din oraș.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.