MAGISTRALA 300. Ce progrese au fost realizate în luna martie pe cele 4 loturi dintre Cluj-Oradea-Episcopia Bihorului. Întârzieri de melc pe două secțiuni

Autor  admin   în       10 ore în urmã  

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare/modernizare infrastructură feroviară, finanțate din fonduri externe nerambursabile.  Proiecte aflate în execuție în luna martie 2025. 

Cele 4 loturi de pe Magistrala 300. Stadiul fizic al lucrărilor

Printre șantierele de cale ferată la care se lucrează în țară se află și cele patru loturi de pe Magistrala 300 Cluj-Napoca – Oradea – vamă Ungaria (166 kilometri).

Media9 vă prezintă stadiul lucrărilor pe aceste patru loturi, dar și date tehnice pentru fiecare lot în parte. Ca idee, stadiul lucrărilor în luna martie 2025 pe două dintre cele patru loturi este decent, dar nu bun, dar pe celelalte două este dezastruos și, în condițiile actuale, e greu de crezut că s-ar încadra în proiect.

Reamintim că lucrările pe Magistrala 300 Cluj-Napoca – Oradea – vamă Ungaria sunt finanțate din fonduri europene, respectiv din PNNR, și ar trebui finalizate până în august 2026.

Așadar, care sunt progresele realizate până acum pe cele patru loturi de pe M300

Lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireș

  • Lungime: 30,41 kilometri;
  • Constructor: Asocierea Railworks formată din Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.;
  • Stadiul fizic execuție: 28% (24% în luna februarie 2025)/avans față de luna precedentă: 4%;
  • Data începerii: 30.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 1,611 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Lotul 2 Aghireș – Poieni

  • Lungime: 36,530 kilometri;
  • Constructor: Asocierea Railworks formată din Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.;
  • Stadiul fizic execuție: 37% (34% în luna februarie)/avans față de luna precedentă: 3%;
  • Data începerii: 25.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 1,535 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Lotul 3 Poieni – Aleșd

  • Lungime: 52,74 kilometri;
  • Constructor: Asocierea FCC Construccion – Gulermak;
  • Stadiul fizic execuție: 5,57% (5% în luna februarie)/avans față de luna precedentă: 0,57%;
  • Data începerii: 16.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 2,117 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Lotul 4 Aleșd – frontieră Ungaria

  • Lungime: 46,744 kilometri;
  • Constructor: Asocierea Webuild SPA Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA;
  • Stadiul fizic execuție: 11,31% ( 10,43% în luna februarie 2025) /avans față de luna precedentă: 0,88%;;
  • Data începerii: 23.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 2,416 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Obiectivul de investiții:

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km)”. 

Obiectivul este finanțat cu fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).

Modernizarea acestei linii ferate va cuprinde și aducerea la standarde europene a 11 stații, 11 halte și 21 de puncte de oprire, astfel:

  • 11 staţii CF:  Cluj Napoca , Aghireș, Huedin, Poieni, Bratca, Aleșd, Tileagd, Oșorhei, Oradea Est, Oradea, Episcopia Bihor;
  • 11 halte de mișcare: Baciu Triaj , Gârbău, Stana, Brăișoru, Ciucea, Lacu Crișului, Piatra Craiului, Bulz, Șuncuiuș, Vadu Crișului, Butan;
  • 21 de puncte de oprire: Tetarom, Baciu, Suceag, Rădaia, Mera, Nădăşel, Macău, Doroltu, Aghireş, Jebuc, Bologa, Valea Drăganului, Negreni, Stâna de Vale, Bălnaca, Vadu Crişului, Aleşd, Tețchea, Telechiu, Săbolciu, Săcădat;

Citește și acest articol:

Asociația Pro Infrastructură, despre ritmul lucrărilor pe magistrala Cluj-Napoca – Oradea: „Este clar că reconstrucția la 160 km/h este o pălărie prea mare pentru CFR, MT și guvern”

Gara Cluj-Napoca va fi modernizată 

Proiectul presupune și modernizarea Gării Cluj-Napoca. Peroanele, care vor avea lungimea de 400 m și lățimea de 6,55 m, vor fi prevăzute cu câte o rampă de acces pentru persoanele cu handicap locomotor sau pentru pasagerii cu cărucioare sau trollere voluminoase.

Iluminatul peroanelor se va realiza cu corpuri echipate cu leduri cu o putere de aproximativ 100 W, amplasate pe stâlpi metalici cu înălțimea de șase metri.

Cât privește liniile, șapte vor fi desfinţate, iar nouă reabilitate. Viteza maximă de circulație prin stație este de 30 km/h.

Gara Oradea va avea o nouă înfățișare

Modernizarea Gării Oradea va presupune construcția unor peroane lungi de 400 m și late de 6,55 m, care vor fi prevăzute cu câte o rampă de acces. La fel ca la Cluj-Napoca, iluminatul peroanelor se va realiza cu corpuri pe bază de cu leduri.

7,679

miliarde de lei (fără TVA) reprezintă valoarea investiției pentru reabilitarea și modernizarea magistralei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor.

160

de kilometri/oră va fi viteza maximă pe care o vor dezvolta trenurile, pe unele sectoare, după modernizarea infrastructurii de pe Magistrala 300.

Care au fost progresele pe Magistrala 300 Cluj – Oradea – Episcopia Bihor în februarie 2025

MAGISTRALA 300. Care este acum stadiul lucrărilor pe cele 4 loturi de pe linia de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor. VIDEO

Citește și acest articol:

TOPUL liniilor de cale ferată din țară prioritare la electrificare. Care este situația rutei Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor

About