Luni începe evaluarea națională. Mesajul inspectorului școlar general pentru participanți
Școala s-a terminat, dar pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a încep examenele. “În acest an, se vor desfășura în condițiile unor metodologii modificate și cu luarea unor măsuri sporite de siguranță: asigurarea la intrarea în unitatea de învăţământ a materialelor şi echipamentelor de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini, săpun, prosoape de hârtie etc), respectarea parcursului prin curtea şcolii până la intrarea în unitatea de învăţământ pe trasee bine delimitate şi semnalizate, respectând normele de distanţare fizică, dispunerea locurilor în sălile de clasă astfel încât să fie asigurată o distanţă minimă de doi metri între oricare două persoane apropiate, realizarea de către personalul medical (medic sau asistentă) a triajului epidemiologic. În linii mari, examenele de desfășoară după aceleași metodologii, doar că au fost modificate programele școlare, în sensul că nu se vor formula subiecte din conținuturile aferente perioadei în care au fost suspendate cursurile, ceea ce este firesc, în condițiile în care nu toți elevii din țară au desfășurat activități de învățare online și trebuie asigurată egalitatea de șanse”, a transmis Marinela Marc, inspectorul școlar general al județului Cluj.
Luni se dă startul Evaluării Naționale a elevilor de clasa a VIII-a, pentru care s-au înscris 5.248 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 3.959 din mediul urban și 1.289 din mediul rural, care vor susține probele scrise în 115 centre de examen din județul Cluj.
Examenul începe luni, 15 iunie 2020, cu proba scrisă la limba și literatura română; miercuri, 17 iunie 2020, se desfășoară proba la matematică, iar joi, 18 iunie 2020, proba la limba și literatura maternă, care va fi susținută de către 638 de elevi din județul Cluj, 87 la limba germană și 551 de elevi la limba maghiară.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie 2020, până la ora 14:00, în centrele de examen.
Avocatul poporului recomandă eliminarea prevederilor ce interzic accesul elevilor cu temperatură peste 37,3 grade Celsius la examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională. Prin această măsură se încalcă dreptul la educaţie în condiţii egale, consideră avocatul poporului.
“Mesajul pe care doresc să îl transmit tuturor elevilor, care vor susține luni prima probă din cadrul examenului de Evaluare Națională este unul de încurajare, de abordare cu optimism a acestei etape importante pentru viitorul lor. Noi, cadrele didactice, suntem alături de ei, suntem preocupați de sănătatea lor și îi asigurăm că școlile au luat toate măsurile necesare pentru a desfășura, în condiții de maximă siguranță, întreaga activitate. Tuturor le doresc să abordeze cu încredere această etapă, să se concentreze pe citirea cu atenție a subiectelor și pe rezolvarea lor, să nu se lase distrași de factori externi și să aibă succes la primul examen important din viața lor! În urma acestei experiențe, pe care o trăim cu toții, se va putea reevalua importanța școlii în societate, iar societatea va înțelege mai bine efortul, răbdarea și prezența profesorilor în viața copiilor noștri. De aceea, colegilor, cadre didactice, le doresc să dea dovadă, în continuare, de răbdare, putere de muncă, empatie pentru elevii pe care i-au îndrumat, să fie alături de ei în acest proces, să le asigure suportul emoțional atât de necesar, indiferent de calitatea pe care o vor avea în comisiile de organizare sau evaluare a examenelor. Le doresc tuturor să treacă cu bine peste emoțiile firești acestei perioade și să se regăsească mai puternici în anul școlar următor!”, a subliniat Marinela Marc.
Urmează apoi probele scrise pentru examenul de Bacalaureat, iar absolvenții de clasa a XII-a sunt acum în faza echivalării şi recunoaşterii competenţelor lingvistice şi digitale. Iată calendarul probelor:
- 22 iunie 2020 – Limba şi literatura română – probă scrisă
- 23 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- 24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 30 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12.00
- 30 iunie 2020 – Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16.00 – 20.00
- 1 – 4 iulie – Rezolvarea contestațiilor
- 4 iulie 2020 – Afişarea rezultatelor finale