Lucrările la tronsonul Chețani – Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania au intrat în blocaj

Autor  admin   în       2 years în urmã     8800 Vizualizări.  

Compania austriacă Strabag contestă procedura de licitație pentru lotul Chețani (Mureș) – Câmpia Turzii (Cluj) al Autostrăzii Transilvania (A3), conform Asociației Pro Infrastructură (API).

Strabag a înaintat o contestație privind acest tronson, anunță Marton Kodok, membru al API, citat de zi-de-zi.ro. Acesta a prezentat un extras de pe portalul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în care Strabag apare cu o contestație la dosarul de achiziție nr. 324 / 2022.

O asociere de firme va construi autostrada

„Luni, 31.01.2022, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru <Proiectarea şi execuţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Cheţani – Câmpia Turzii – Relicitare>.

Ofertantul desemnat câştigător este asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA, cu preţul de 363.798.484,19 Lei fără TVA”, a transmis, luni, CNAIR.

Durata contractului este de 3 luni

Compania a precizat că durata contractului este de 3 luni pentru perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Durata de garanție a lucrărilor este de 120 de luni. Acest tronson de autostradă are o lungime de 15,70 km.

„Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, a mai transmis CNAIR.

Dacă nu apar contestaţii şi contractul va fi semnat rapid, din 2023 vom putea circula doar pe autostradă pe cei aproximativ 100 de km dintre municipiile Cluj-Napoca şi Târgu Mureş”, a declarat Sorin Grindeanu.

Asta înseamnă că distanța dintre cele două municipii ar putea fi străbătută în mai puțin de o oră.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.