Lucrările de reabilitare și modernizare a Lotului 2 al Drumului Bistriței – DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C vor fi reluate

Autor  admin   în       1 year în urmã     917 Vizualizări.  

Consiliul Județean Cluj anunță că a predat constructorului amplasamentul în vederea continuării lucrărilor pe sectorul de drum Lot 2 – DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C, în lungime de aproape 17 kilometri.

Acestea sunt parte a proiectului „Rest de executat pentru continuarea lucrărilor la obiectivul: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, prin modernizarea și reabilitarea DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C de la km 0+000 la km 16+933”.

Lucrările de modernizare vor consta într-o serie de operațiuni complexe ce se vor finaliza prin aşternerea de covor asfaltic în două straturi, binder şi strat de uzură. De asemenea, vor fi reabilitate cinci poduri și vor fi realizate stații pentru transportul în comun.

DECLARAȚIE

Modernizarea și reabilitarea acestui sector de drum constituie unul dintre obiectivele prioritare ale Consiliului Județean, pentru anul 2023, în materie de infrastructură rutieră. Odată finalizată, investiția va contribui la impulsionarea dezvoltării economice a zonei de centru a județului, cu toate beneficiile ce decurg de aici”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

32.303.622 

de lei (fără TVA) este valoarea totală a contractului, bani din fonduri europene.

Lucrările vor fi executate de Asocierea Far Foundation SRL – Drumserv SA, valoarea acestora fiind de 32.303.622 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, în proporție de 98%, respectiv 2% din bugetul Consiliului Județean Cluj.

12

luni este durata maximă de execuție a lucrărilor pe acest lot de drum.

Termenul de finalizare este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, respectiv 20 ianuarie 2024.

Reamintim faptul că lucrările de modernizare pe acest drum județean au fost oprite ca urmare a rezilierii contractului încheiat cu Asocierea Operes SRL – Societatea Napoca SA din cauza nerespectării de către asociere a clauzelor contractuale asumate. În acest context, a fost necesară organizarea unei noi licitații pentru execuția lucrărilor.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.