Lucrări pe un sector de drum care face legătura rapid și facil cu două municipii importante din județul Cluj

Autor  admin   în       1 year în urmã     1687 Vizualizări.  

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au analizat starea drumului județean DJ 161D Ceaba – Cutca – Sânmărtin – DJ 109C, pe care forul administrativ județean a demarat, în cursul lunii trecute, lucrări de întreținere curentă și periodică.

5,5

kilometri este lungimea drumului județean care va fi asfaltat în această fază.

Astfel, conducerea CJ Cluj a luat decizia ca, în completarea lucrărilor de întreținere deja demarate, să fie asfaltat un sector în lungime de 5,5 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 39+912 și 45+412.

DECLARAȚIE

„Am încheiat un al doilea contract de lucrări care vizează acest drum județean, respectiv de asfaltare a 5,5 din cei aproape 13,5 kilometri cât măsoară tronsonul vizat de lucrările de întreținere. Vom contribui, astfel semnificativ, la asigurarea unei circulații normale, în deplină siguranță, pe acest sector care permite un acces rapid şi facil spre cele două oraşe importante din zonă, Dej şi Gherla”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, contractul nou încheiat prevede executarea de lucrări de refacere a sistemului rutier, tratarea burdușirilor și a tasărilor, aducerea la profil și completarea acostamentelor, tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, asigurarea esteticii rutiere, realizarea de accese la proprietăți, refacerea de timpane la podețe și a camerelor de cădere precum și așternerea de covor asfaltic pe sectorul de drum vizat.

13,455

kilometri este lungimea sectorului vizat.

Lucrările de întreținere demarate pe drumul județean DJ 161D Ceaba – Cutca – Sânmărtin – DJ 109C vizează, în ansamblu, sectorul situat între pozițiile kilometrice 39+912 și 53+367, în lungime de 13,455 kilometri.

Sursa foto: Consiliul Județean Cluj/Facebook

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.