Lucrări în zona montană a Clujului: se repară drumul care face legătura între Someșu Rece, Valea Ierii și Băișoara

Autor  admin   în       3 luni în urmã     3545 Vizualizări.  

Consiliul Județean anunță că a demarat lucrări pe lotul al doilea al drumului 107N Plopi – Gura Râștii.

Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de deplină siguranță.

Lucrările de întreținere vizează sectorul în lungime de peste 7,5 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 21+000 și 28+612, acestea urmând a se finaliza cu asfaltarea întregului tronson vizat. 

Vor fi executate, astfel, operațiuni constând în întreținerea părții carosabile prin refacerea terasamentelor deteriorate, lucrări de asigurare a scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, montare și înlocuire de podețe tubulare, montarea de parapet metalic, șanțuri și rigole pavate, realizarea de accese la proprietăți, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, precum și așternerea stratului de balast stabilizat ca etapă premergătoare asfaltării și așternerea de covor asfaltic.

Valoarea contractului este de 5.342.598,40 lei (TVA inclus), finanțarea fiind asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean.

DECLARAȚIE

„Sunt lucrări importante pentru că vorbim despre un drum care face legătura între Someșu Rece, Valea Ierii și Băișoara, un drum important în ceea ce privește dezvoltarea turismului, a sporturilor și a activităților montane în județul Cluj.”

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.