Lucrări de extindere a rețelei de canalizare finalizate într-o localitate din județul Cluj. Investiție de peste 1,7 milioane de lei
Compania de Apă „Someș” s.a. a finalizat lucrările de extindere a rețelei de canalizare pe patru străzi din localitatea Cămărașu. Operatorul regional de apă se află sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.
Potrivit reprezentanților CJ Cluj, investiția recent finalizată și aflată în procedură tehnică de recepție a vizat extinderea rețelei de canalizare menajeră din localitatea Cămărașu pe o lungime cumulată de cca. 2 kilometri, acoperind patru străzi: 1 Mai, 9 Mai, Iuliu Maniu și Libertății.
1.730.072
de lei reprezintă valoarea totală a contractului.
Lucrările au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.
DECLARAȚIE
„Este foarte important ca, în fiecare localitate unde există un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă, să fie operaționalizat și un mecanism de preluare și evacuare a apei uzate. Din acest considerent, Consiliul Județean se preocupă ca acest tip de management al utilităților de interes public să fie implementat în cât mai multe localități clujene, în beneficiul direct al cetățenilor”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
După finalizarea procedurii de recepție, pentru racordarea efectivă la noua conductă de canalizare, cetățenii vizați vor trebui să obțină avizele solicitate de operatorul de apă și să încheie contractul de furnizare a serviciului.