Lucrări de asfaltare finalizate pe un drum județean. Tișe: „Asigură un acces rapid şi în siguranță la DN 1C”

Consiliul Județean Cluj anunță participanții la trafic faptul că, lucrările de asfaltare în două straturi, respectiv binder și strat de uzură, la drumul județean 161C Iclod – Aluniș – Corneni, au fost complet finalizate.
Potrivit reprezentanților CJ Cluj, odată cu finalizarea așternerii covorului asfaltic pe cele două poduri situate la pozițiile kilometrice 5+250 și 8+300, sectorul de drum în lungime de 10,3 kilometri dintre km 0+000, reprezentând joncțiunea cu drumul național DN 1C, și km 10+300, a fost complet asfaltat.
DECLARAȚIE:
„Reabilitarea și modernizarea acestui drum județean asigură locuitorilor din zonă un acces rapid şi în condiții de siguranță la drumul național DN 1C, prin localitatea Iclod, şi, mai departe, pe direcțiile Cluj-Napoca şi Gherla – Dej” – Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
În perioada imediat următoare vor fi montate pe cele două poduri balustrade de protecție și vor fi executate lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.
Reamintim, în acest context, faptul că, în cadrul aceluiași proiect de investiții, sectorul de drum Aluniș – Corneni în lungime de 2,7 kilometri, de la kilometrul 10+300 până la kilometrul 13+000, a fost anterior asfaltat integral.