Locul din Cluj de unde poți cumpăra un langoș cu 8 lei, iar cel mai scump costă 16 lei. La festivaluri și în târguri prețul ajunge și la 30 de lei

Clujenii s-au obișnuit de câțiva ani cu prețuri mari la apartamente sau la produse alimentare. Se știe, Clujul este unul dintre cele mai scumpe, dacă nu chiar cel mai scump oraș din țară din aceste puncte de vedere. 

De exemplu, un langoș, această plăcintă atât de cunoscută și de apreciată de clujeni, a ajuns să coste la festivalurile sau târgurile susținute la Cluj cam 20-25 sau chiar 30 de lei (între 4 sau 6 euro), în funcție de garnitură. Plăcinta cu brânză (langoș) la Cluj e mai scumpă decât cea făcută la „mama ei acasă”, în Ungaria; unde a fost brevetată, în Budapesta sau în alte orașe din țara vecină.

Totuși, există un loc în Cluj de unde poți cumpăra o plăcintă cu 8 lei. Un langoș simplu, fără nimic. Și de aici, în funcție de ce își dorește clientul, prețul crește și ajunge la 15-16 lei. Chiar în aceste vremuri, în care inflația din țara noastră a atins cote foarte mari, iar prețurile la alimente au explodat.

Este vorba de un întreprinzător care și-a amplasat o rulotă în parcarea unui hipermarket din Cluj. Nu-i dăm numele că nu vrem să-i facem reclamă, doar subliniem că se poate.

Prețurile afișate:

• langoș simplu – 8 lei;
• langoș cu mujdei – 9 lei;
• langoș cu telemea – 10 lei;
• langoș cu smântână și telemea – 10 lei;
• langoș cu telemea și mujdei: 10 lei;
• langoș cu varză: 10 lei;
• langoș cu finetti: 10 lei;
• langoș cu smântână și cașcaval: 15 lei;
• langoș cu cașcaval: 14 lei;
• langoș cu smântână, cașcaval și salam picant: 16 lei:
• langoș umplut cu cașcaval și șuncă: 15 lei.

De unde vine denumirea de „langoș”

Gustoşii langoşi, fie ei simpli, cu brânză, caşcaval, smântână sau cu mujdei, au un mare succes în România, dar mai ales în Transilvania. Preparatul, însă, este din câte se pare originar din Ungaria.

Langoșii, sub diferite forme și chiar denumiri, sunt populari în Europa Centrală și de Est, dar sunt revendicați ca fel de mâncare specific de către unguri. Langoșii sunt populari însă nu doar în Ungaria, ci și în Slovacia, Voivodina din Serbia, Ucraina, România și chiar în Austria, unde, ca la noi, există mici langoșerii pe stradă și în zona târgurilor.

Chiar numele langoș vine, se pare, de la maghiarul „lang”, care înseamnă foc, adică mâncarea făcută pe sau lângă foc. Originea termenului rezidă, pesemne, din faptul că inițial langoșii, turte subțiri din aluat simplu, se coceau iute la foc mare, direct lângă flacăra cuptorului. Era practic o gustare rapidă din aluatul de pâine, care se cocea la gura cuptorului foarte repede, înainte de coacere pâinilor.

Originea istorică (cunoscută) adevărată a acestor turte din aluat e ascunsă departe în trecut, din vremea Romei, unde Panis focacius (strămoșul focacciei de azi) se făcea la fel: o turtă din aluat de făină, coaptă rapid la foc mare. Elementul de inovație survenit, probabil târziu, aproape de epoca noastră, când cuptoarele de coacere au început să dispară din gospodării, este prăjirea acestor turte de făină în ulei încins.

Rețetele de langoși variază, dar structura de bază este aceasta: făină, apă, drojdie și sare. La unele rețete, aluatul langoșilor poate conține lapte, smântână, iaurt, ouă, cartofi și, probabil, alte ingrediente.

Langoșii se servesc calzi sau reci, simpli, cu sare, cu brânzeturi (cașcaval, telemea), cu smântână, cu mujdei, cu mezeluri sau cu orice permite imaginația bucătarului. Firește că langoșii suportă și adaosuri dulci, brânză dulce, ciocolată, gemuri etc.