Dreptate pentru satul Legii. :) Va fi racordat integral la rețeaua publică de apă

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Compania de Apă Someș S.A., societate aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, a publicat în S.E.A.P (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în satul Legii, din comuna Geaca.

Potrivit unui comunicat transmis de CJ Cluj, această nouă investiție vine în completarea proiectului „Introducere rețea de alimentare cu apă în satele Puini și Legii, comuna Geaca, județul Cluj”, aflat în derulare în prezent.

Accesul la apă curentă furnizată continuu

„Este extrem de important ca întreaga comunitate din Legii să beneficieze de apă potabilă, de cea mai bună calitate. Fiind și o zonă cu potențial turistic ridicat, atât din perspectiva salbei de lacuri de pe Valea Fizeșului, cât și a rezervației naturale Valea Legiilor, accesul la apă curentă furnizată continuu este mai mult decât important pentru dezvoltarea economică a zonei”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Conform sursei citate, în momentul de față, în satul Legii se află în execuție proiectul de introducere a rețelei de apă, derulat de Primăria Geaca. Având în vedere faptul că, din motive obiective, un grup de câteva zeci de imobile nu au fost incluse în proiectul inițial, Compania de Apă „Someș” a luat decizia extinderii rețelei.

În acest fel, actuala rețea de distribuție va fi prelungită înspre zona de nord-vest a localității, pe o lungime de peste 1,8 km, de-a lungul căreia vor fi amplasate patru cămine de vane.

Valoarea totală estimată a lucrărilor este de peste 450.000 de lei, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 16 decembrie 2021, ora 15:00.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.