Limită 30, camere fixe. Măsuri aspre cerute după ce un copil de 12 ani a fost lovit de mașină pe trotuar

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã  

Un copil de 12 ani a fost lovit de o mașină în centrul municipiului Cluj-Napoca, în timp ce se afla pe trotuar. Incidentul a readus în atenție problema siguranței pietonilor și a traficului intens din zona centrală.

Consiliera locală Adriana Cristian a solicitat administrației locale adoptarea unor măsuri menite să reducă riscurile:

  • limită de 30 km/h în jurul școlilor și în întreg centrul orașului;
  • semafoare inteligente, care se fac roșii atunci când senzorii detectează viteză prea mare;
  • instalarea de radare fixe, posibilitate introdusă prin modificările recente ale Codului Rutier.

„Am cerut și o să mai cer aceste măsuri, dar vă rog nu mă lăsați singură cu solicitările astea. Trimiteți și voi mii de cereri administrației, faceți petiții, haideți să ne mișcăm acum, înainte să ne pierdem copiii pe trotuare, chiar în fața școlilor”, a transmis consiliera.

Argumentele sunt susținute și de un studiu european publicat în 2024, intitulat “Review of City-Wide 30 km/h Speed Limit Benefits in Europe”, care a analizat efectele introducerii limitelor de 30 km/h în 40 de orașe. Concluziile arată că astfel de măsuri au dus la scăderi importante:

  • accidente rutiere: -23%
  • decese: -37%
  • răni grave: -38%.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.