Licitație pentru tronsonul cu TUNEL de trei kilometri de pe Autostrada Transilvania
CNAIR a lansat ieri procedura de licitație restrânsă (cu precalificare) pentru tronsoanele Poarta Sălajului – Zalău, km 25+500 – km 40+637, care include un tunel rutier în zona Meseș, respectiv Zalău – Nușfalău, km 40+660 (km 40+637 3B3) – km 66+500”, părți din Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău.
Termenul de depunere al ofertelor este 11 ianuarie 2021, iar valoarea estimată a contractului este de aproximativ 800.000.000 de euro (fără TVA). Durata contractului este de 12 luni, perioada de proiectare, și 36 luni, perioada de execuție a lucrărilor. Teoretic, peste patru ani vom putea ajunge pe autostradă la Budapesta.
Tronsonul de autostradă va avea o lungime de 41 de kilometri, cu numeroase lucrări de artă:
- viaducte, poduri și pasaje pe și peste autostrada – în număr de 65 de bucăți, în lungime totală de aproximativ 13 km;
- tunelul Meseș cu două galerii – în lungime de 2.89 km și cu 2 benzi de circulație pe sens.
De la Nădășelu până la Poarta Sălajului, pe circa 42 de km, constructor a fost contractat firma româneasca UMB.
De cealaltă parte, de la Nușfalău la Suplacu de Barcău, au fost contractate lucrările pe cei circa 13,5 km cu firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET S.A.