„Let’s Do It, Romania!”, ziua de curățenie națională. Clujenii sunt așteptați în acest weekend să facă fapte bune

Autor  admin   în       7 luni în urmã  

Clujenii și toți cei interesați sunt așteptați sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 09:00, să strângă deșeurile din natură și să petreacă o zi împreună cu oameni dornici să facă fapte bune.

4.000

de voluntari sunt așteptați, sâmbătă, la cea mai amplă acțiune de curățenie generală din județul Cluj.

Pe 21 septembrie se desfășoară „Ziua de Curățenie Națională”, eveniment la care sunt așteptați cât mai mulți clujeni. Administrația județeană anunță că sprijină și în acest an Asociația Nature O’clock, reprezentanta Lets Do It, Romania! în județul Cluj, în vederea derulării în condiții optime a celei mai ample acțiuni de curățenie generală – Ziua de Curățenie Națională, în data de 21 septembrie a.c.

Evenimentul implică 198 de țări și peste 19 milioane de voluntari care se mobilizează pentru o curățenie globală. 

„Îndemn clujenii să dea dovadă de implicare și spirit civic”

„Succesul înregistrat de-a lungul timpului de acest proiect, derulat la nivel mondial, se reflectă și în conduita cetățenilor față de mediul înconjurător. Prin intermediul acestuia au fost promovate comportamente responsabile și bune practici în ceea ce privește protejarea și conservarea naturii. Îndemn clujenii să dea dovadă, și de această dată, de implicare și spirit civic pentru a putea avea parte de un mediu curat și sănătos”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 

DECLARAȚIE

 „A 11 -a ediție a Zilei de Curățenie Națională reunește în județul Cluj mii de voluntari, care continuă să arate devotament față de ocrotirea naturii. În acest an, pe lângă colectarea propriu-zisă a deșeurilor, vom monta în Parcul Est din Cluj-Napoca și panouri cu fotografii, din 2018 și până în prezent, care reflectă cum arăta zona înainte și după ecologizare. Acestea au scopul de a sublinia faptul că eforturile voluntarilor, autorităților locale și companiilor care au susținut proiectul au condus la rezultate vizibile, concrete”.

Laura Găină, președinte Asociația Nature O’clock, reprezentanta Lets Do It, Romania! în județul Cluj

În județul Cluj manifestarea va avea loc în următoarele puncte principale:

1. Cluj-Napoca, Parc Est;

2. Lacul Tarnița.

De asemenea, acțiunea de ecologizare se va desfășura și în alte locații, precum:

  1. Cluj-Napoca, Hoia;
  2. Cluj-Napoca, Făget;
  3. Câmpia Turzii, zona Obor;
  4. Dej;
  5. Mai multe sate de pe raza județului Cluj.

Totodată, în municipiul Turda și în Florești – Malul Someșului, cu acces de pe strada Tineretului, activitatea se organizează vineri, 20 septembrie. Mai mult, cu suportul instituțiilor de învățământ, parcurile din zonele proxime unităților școlare vor fi ecologizate tot în data de 20 septembrie.

În 2024 a fost lansată aplicația „Let’s Do It, România!”, disponibilă pe iOS și Android. Aplicația permite utilizatorilor să semnaleze în mod gratuit prezența deșeurilor sau a ambroziei, iar notificările vor fi transmise autorităților competente pentru a asigura curățarea acestor zone. Această soluție digitală reprezintă un element esențial în eforturile de protejare a mediului, facilitând implicarea cetățenilor în mod direct și rapid.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.