La trecutu-ți mare, jalnic viitor

De la Edgar Allan Poe încoace visătorii și vizionarii încercă să facă previziuni asupra felului în care va exista și va funcționa societatea omenescă. Futurologii și utopiștii au abordat mereu cu mare entuziasm această preocupare – una nobilă și importantă, fără îndoială, deși tot mai puțin prezentă în aceste momente, în care pare că viitorul sosește mai repede decât îl putem noi imagina și aștepta…

Să fim futurologi pentru un minut, deci vă invit la un exercițiu de imaginație. Încercați să vă făuriți o imagine despre cum vor arăta Europa și România nu mai departe decât anul 2100, deci în 75 de ani. Un reper temporal în care mulți dintre copiii voștri vor fi încă în viață, iar nepoții voștri vor fi în putere, ținând frâiele continentului. Și, să nu uităm, este vorba despre cel mai important continent al civilizației planetare, cel care în ultimii 600 de ani a fost mereu în prima linie a evoluției sociale, culturale, științifice și economice a umanității. Europa este cea care a creat modul de producție capitalist, ea este cea care a creat consumismul, devenit mod de viață și religie începând cu secolul al XX-lea nu numai pentru micuțul continent, ci pentru întreaga umanitate.

În ciuda trecutului glorios, Europa este un continent a cărui importanță și relevanță par a fi în diminuare sensibilă în ultimii ani. De ceva timp încoace am început să numesc Europa, în scrierile mele, drept „Bătrâna Doamnă” – doamnă în vârstă cu un trecut falnic, cu bogății strânse prin sipete, cu haine încă arătoase, dar cam demodate și roase pe la cusături, cu un glas subțirel pe care aproape nimeni nu-l mai ia serios în seamă. Doar poveștile frumoase din trecutul său glorios mai trezesc cu adevărat interesul umanității: în 2024 Franța (#1) și Spania (#2) au fost cele mai vizitate destinații turistice ale planetei.

Iar „Bătrâna doamnă”, fără să-i pese prea mult, se îndreaptă spre un prag al viitorului care poate să aducă multe întrebări și multă suferință. Estimările făcute de ONU în cadrul studiului „Previziuni privind populația mondială” (2024) arată care sunt pragurile de creștere a populației mondiale. Se estimează că volumul maxim al acestei populații va fi de 10,3 miliarde, și va fi atins în anul 2084. Desigur, cu evoluții ale populației diferențiate între continente: America Latină se va plafona în 2053, Asia se va plafona în 2058, iar Africa, Oceania și America de Nord nu se vor plafona în acest secol. Parcă lipsește ceva din acest pomelnic… aaa, Europa… Ei bine, aflăm că populația europeană DEJA S-A PLAFONAT în anul 2020, când era de 750 milioane (incluzând și populația rusă – statisticile nu prea cred în politică).

De atunci, populația europeană scade inexorabil (până la finele anului 2024 s-a diminuat cu 6 milioane). Desigur, cu vederea până la vârful nasului caracteristică prostului de serviciu, am putea spune: „Ete-na, 6 milioane, ce sunt alea?” Poate înțelegem mai bine despre ce este vorba dacă privim previziunile pentru anul 2100, care estimează că până atunci populația continentului se va diminua cu 153 de milioane de persoane. Și nu doar atât, evoluțiile vor fi catastrofale pentru câteva state europene importante, care vor pierde după cum urmează: Italia și Ucraina 24 milioane locuitori, Polonia 19 milioane, Spania 15 milioane. În mare, fiecare țară va avea micul său Armageddon, chiar și Germania (-13 milioane), Grecia (-3,7 milioane) sau Bulgaria (-3,1 milioane). Scutite vor fi doar Marea Britanie (+4,8 milioane, prin acceptarea masivă a imigrației) și Franța (+1,8 milioane, printr-o creștere demografică susținută).

României pare să-i fie rezervat un loc de frunte în acest Armageddon. Estimările prevăd o scădere a populației României de 8,1 milioane locuitori, ceea ce înseamnă aproape jumătate din populația care este rezidentă în țară. Și care este singurul element care definește „românitatea biologică”, fiindcă cei din diasporă nu mai pot fi considerați în nici un fel ca făcând parte din această categorie (pe care am inventat-o ad hoc pentru a avea un discurs coerent). Dar ceea ce este cu adevărat îngrijorător de-abia acum urmează: populația de 8 milioane de locuitori nu va fi în nici un fel comparabilă cu cea din Elveția, de pildă, care va pierde doar 150.000 de locuitori. Elveția va avea o piramidă a populației sănătoasă, cu o fracțiune semnificativă de populație aptă de muncă, care va continua să păzească seifurile bogăților și să fabrice ceasuri și ciocolată.

România, din păcate, va avea o populație drastic îmbătrânită (prin simpla trecere a timpului) și bolnavă (prin penuria de resurse). Scăderea populației se va produce cu precădere prin prăbușirea creșterii demografice. Este posibil ca nepoții voștri, pe care i-am amintit mai înainte, nici să nu se nască, din cauze de care eu am vorbit deja de multă vreme, dar de care nimănui nu-i pasă… În mod cert, scăderea demografică este asociată cu creșterea prosperității, fenomen pe deplin vizibil peste tot în lumea bogată – Europa în ansamblul ei, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan etc. Ceea ce duce, în perioade foarte scurte la scara istoriei la dispariția creșterii demografice și îmbătrânirea accentuată a populației. Pe de altă parte, prosperitatea nu înseamnă nicidecum o viață mai sănătoasă și mai responsabilă, populația europeană fiind măcinată de alcoolism (la acest capitol fiind campioană mondială, cu 8,8 litri de alcool pe cap de adult, anual!), tabagism și obezitate. Dacă mai includem aici respingerea obsesivă și prostească a vaccinării (în 2023 cazurile de rujeolă au crescut de 30 de ori!), avem tabloul unui continent care lucrează intens la asigurarea unui Armageddon cât mai spectaculos.

Mă cuprinde, vorba poetului, „o tristețe iremediabilă”. Într-o fibră adâncă a sufletului meu îmi iubesc intens continentul, leagăn al creației și al culturii. Chiar și azi, în colțul de lume în care m-am aciuat, mă recomand tuturor ca fiind „european” (poate și fiindcă prea puțini despre ai au auzit de România…). Iar român… sunt în fiecare fibră a sufletului meu. Chiar profund și meticulos transilvan, sufletul meu are o lumină tricoloră care străluce în fiecare colț…

Pentru aceasta, cu toate că nu voi apuca acele vremuri, mă doare infinit gândul că locul meu de baștină, și continentul tinereții și viselor mele, sunt condamnate unei decăderi mizerabile.

Unui viitor de jale.

Mihai E. ȘERBAN