La Cluj se creează o școală națională de politicieni. “Un proiect absolut spectaculos”

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     1389 Vizualizări.  

În Parlamentul României găsești de toate, de la medici, ingineri și profesori la persoane cu mai puțină educație. Autori de lucrări științifice originale și plagiatori. Ei bine, noul partid REPER, provenit în mare parte din nu foarte vechiul partid PLUS, a decis să pună bazele unei școli pentru politicieni. Institutul politic REPER.

Școala va fi coordonată de cunoscutul cadru didactic universitar clujean Ciprian Mihali (foto sus), de la Facultatea de istoria și filosofie a UBB.

Vorbim despre o școală în care viitorii candidați în alegerile locale sau parlamentare să se poată pregăti în domenii care țin de etică politică, de administrație, tehnică legislativă, bugete, etc. Cursurile vor fi deschise celor interesați chiar dacă aceștia nu sunt membri ai Partidului REPER.

Chiar săptămâna viitoare va începe o campanie de fundraising pentru noul institut, însă co-președinții REPER, Ramona Strugariu și Dragoș Pâslaru, au afirmat duminică, la Cluj, că există deja resurse pentru înființare și pentru primele luni de funcționare.

“Vor fi cursuri online, avem deja un parteneriat cu una dintre cele mai performante platforme de învățare la distanță. Vom avea o abordare modulară cu elemente sincrone, unde profesorul îi strânge pe toți participanții la curs, urmate de module pe care cursanții le pot parcurge singuri, după ce ies de la serviciu”, a explicat eurodeputatul Dragoș Pâslaru.

Acesta a subliniat că institutul va fi cât se poate de serios, că și-a propus să aibă un consiliul științific, respectiv să atragă lectori din țară și din afară. “Un proiect absolut spectaculos”, a precizat Pâslaru.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.