KYDS. Copiii din Zona Metropolitană Cluj, implicați în crearea unei strategii pentru propriul viitor

În Zona Metropolitană Cluj, copiii și adolescenții vor avea un cuvânt de spus în modelarea comunităților lor. Proiectul „Knowledge-Based Youth Development Strategy (KYDS)”, inițiat de ADI – ZMC și finanțat de Fundația Botnar, pune în centrul atenției bunăstarea tinerilor cu vârste între 10 și 18 ani din mediul rural.
Până în 2027, KYDS va dezvolta planuri de acțiune locale pornind de la nevoile exprimate direct de copii. În cadrul unor întâlniri facilitate, aceștia vor identifica problemele care îi afectează, vor propune soluții concrete și vor decide asupra unor investiții în comunitățile lor – cum ar fi o sală de festivități pentru școală sau spații sigure pentru activități educative și culturale.
Proiectul include o etapă inițială de cercetare și cartografiere a inițiativelor existente, urmată de un pilot în comunitatea de la Pata-Rât și de implementarea planurilor în alte patru localități. Partenerii implicați – UNICEF, UBB și Alt Art – vor sprijini intervențiile prin expertiză tehnică, cercetare și activități culturale.
KYDS își propune să creeze un model replicabil la nivel național, contribuind activ la aplicarea drepturilor copilului în politicile publice și la consolidarea unei generații implicate și ascultate.