Klaus Iohannis, în vizită la baza aeriană de la Câmpia Turzii, în care americanii investesc 152 de milioane de dolari

Autor  admin   în       2 years în urmã     5266 Vizualizări.  

Președintele Klaus Iohannis face astăzi, de la ora 14.00, o vizită la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, județul Cluj.  Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului va susține și o alocuțiune.

Citește și acest articol: Vasile Dîncu anunță un proiect prin care cei înscriși primesc 2.700 de lei. Și dacă stai acasă, primești bani

Este prima vizită pe care președintele Iohannis o face la baza militară din Câmpia Turzii. De altfel, este pentru prima dată când șeful statului efectuează o vizită de informare într-o unitate militară. Până acum, el a participat la diverse activităţi militare, precum ceremonii, aniversări sau exerciţii.

El va fi însoțit de ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Armatei Române, generalul Dan Predescu.

Investiții în valoare de 152 de milioane de dolari

Baza Aeriană de la Câmpia Turzii este unitatea militară pe care Statele Unite ale Americii au început să o modernizeze anul trecut. Proiectul de investiții în valoare de 152 de milioane de dolari include 15 lucrări de modernizare a infrastructurii. Primele lucrări au început în perioada mai-august, 2021, conform datelor US Army și US Air Force.

În urma lucrărilor de modernizare, noua pistă a bazei va permite aterizare și decolarea avioanelor cargo de mare tonaj precum C-5 Galaxy sau C-17.

SUA: „Câmpia Turzii este o locație strategică-cheie”

„Aceste proiecte vor permite stabilirea unei prezențe de durată a Air Force în România. Câmpia Turzii este o locație strategică-cheie ce necesită infrastructură modernă, care să asigure o mai bună mobilitate a misiunile aeriene, să găzduiască diverse bunuri și facilități ale forțelor aeriene și de unde să se poată oferi un răspuns rapid la orice fel de amenințări de securitate din regiune”, se preciza într-un comunicat al forțelor aeriene americane, conform g4media.ro,.

Banii pentru investiții vor fi alocați prin intermediul Inițiativei de Descurajare Europeană (European Deterrence Initiative), un program lansat de SUA în iunie 2014, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

 

About