Județul Cluj trăiește pe credit. Ia împrumut pentru finanțarea unor drumuri și spitale, dar și să-și acopere unele datorii
Consiliul Județean Cluj lansează prima emisiune de obligațiuni a județului, în valoare de 75.680.000 euro. Fondurile vor fi folosite pentru finanțarea investițiilor proprii: modernizarea a peste 160 de kilometri de drumuri județene, dotarea cu aparatură medicală a spitalelor clujene, edificarea unui nou sediu pentru Centrul școlar pentru educație incluzivă etc.
Este pentru prima dată când administrația județeană lansează o emisiune de obligațiuni.


Obligațiunile vor fi emise în plasament privat, sub forma a 756.800 obligațiuni dematerializate, fiecare în valoare de 100 de euro, listate la Bursa de Valori București. Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de rambursare anticipată în anul 2029.
Ratingul emisiunii conform Fitch Ratings este BBB- outlook stabil, standalone ”A”. Plasamentul privat presupune că emisiunea se adresează în special investitorilor profesionali și unui număr de maximum 149 de investitori de retail.
DECLARAȚIE
„Mă bucur că am reușit, alături de consultatul agreat, să implementăm acest nou instrument de investiții, unic în peisajul administrativ clujean. Satisfacția e cu atât mai mare cu cât ratingul județului Cluj, certificat de specialiștii internaționali, este nivelul maxim A, superior ratingului suveran al României. Acest lucru, coroborat cu valoarea mare a emisiunii de obligațiuni, mă fac să fiu extrem de încrezător că vom reuși să accelerăm proiectele de investiții ale Consiliului Județean.
Planul investițional propus astăzi va întări poziția de lider național în dezvoltarea Clujului și va schimba fața acestui județ prin intermediul ambițiosului program de investiții aflat în derulare și care țintește obiective de interes local și național, pe multiple axe vitale de infrastructură: sănătate, educație, drumuri sau cultură”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj


Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor de investiții derulate de Consiliul Județean Cluj, aflate în diferite stadii de implementare, precum: modernizarea a peste 160 de kilometri de drumuri județene componente a rețelei TEN-T din nordul Transilvaniei, dotarea cu aparatură medicală a spitalelor clujene, edificarea unui nou sediu pentru Centrul școlar pentru educație incluzivă, reabilitarea și punerea în valoare a ansamblului monument istoric „Castel Bánffy” Răscruci etc.
De asemenea, o parte din totalul emisiunii de obligațiuni va fi folosită pentru refinanțarea datoriei publice existente.
Proiecte finanțate din emisiunea de obligațiuni (valoare totală: 781 milioane de lei)
- Centrul Școlar pentru educație incluzivă – 32 milioane de lei;
- Ambulatorul Spitalului clinic de urgență pentru copii – 24 milioane de lei;
- Siguranța pacienților din spitalele din Cluj-Napoca – 33 milioane de lei;
- Restaurarea Castelului Banffy Răscruci – 41 milioane de lei;
- Drumul Bistriței – 204 milioane de lei;
- Traseul județean 1 – 126 milioane de lei;
- Traseul județean 2 – 110 milioane de lei;
- Traseul județean 4 – 149 milioane de lei;
- Traseul județean 5 – 58 milioane de lei.
Domeniile care vor fi sprijinite din obligațiuni (total: 150 de milioane de lei)
- Drumuri: 120 milioane de lei;
- Sănătate: 15 milioane de lei;
- Cultură: 10 milioane de lei;
- Educație: 5 milioane de lei.











