Investițiile Floreștiului în 2021: str. Eroilor, centura de sud, bazin de înot, skate park și multe altele

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     3718 Vizualizări.  

Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a prezentat astăzi o formă avansată a bugetului pe anul 2021, care urmează să fie supus votului consilierilor locali în câteva zile. Pivariu a arătat care sunt sumele estimate pentru venituri și cheltuieli, dar a subliniat că Primăria a contractat și un credit, care să funcționeze ca o centură de siguranță, în cazul în care în comună nu vor veni suficiente fonduri de la Guvern sau Comisia Europeană.

90,3

milioane de lei este totalul veniturilor estimate pe anul 2021. La această sumă se adaugă un credit angajat 44,3 milioane de lei. “Vom folosi banii în caz că nu găsim resurse naționale sau europene pentru investiții”, a subliniat Pivariu.

38,2

de milioane de lei din cele 90, plus creditul de 44,3 milioane, merg către investițiile foarte ambițioase ale comunei.

Cea mai importantă felie din investiții are în vizor dezvoltarea infrastructurii. Sunt bugetate, desigur, proiectele metropolitane, centură și metrou, la care Floreștiul are partea sa de contribuție. De asemenea, sunt prevăzuți bani pentru varianta sud, cu exproprieri și execuție, modernizarea străzii Eroilor, pentru o pasarelă pietonală Florești – zona Metro, asfaltarea arterei Valea Sănăslăului – Andrei Mureșanu – Gh. Doja, exproprieri și execuție de alte drumuri și trotuare, totemuri intrare și ieșire, semaforizarea Cetății – Tăuțiului, modernizarea drumului spre Tăuți. În total, infrastructura ar urma să absoarbă 62 de milioane de lei, incluzând aici întregul cuantum al creditului.

2,1 

milioane de lei sunt rezervați pentru educație: sunt bugetate studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru o nouă școală, o nouă grădiniță, etajarea școlii gimnaziale Gh Șincai și multe altele.

Parcuri, piste de biciclete în Florești și Luna de Sus, piață agro-alimentară cu parking, promenadă pe malul Someșului, adăposturi pentru animale cu și fără stăpân. Sunt câteva investiții în creșterea calității vieții, propuse de Primărie. Suma pusă deoparte în buget este de 4,5 milioane de lei.

2,9

milioane de lei în utilități: canalizare în Tăuți, modernizarea alimentării cu apă, iluminat stradal, începerea introducerii rețelelor aeriene în subteran.

4,1

milioane în agrement și sport, inclusiv bazin de natație și skate park.

3,2

milioane de lei  pentru digitalizare, cumpărare de calculatoare, panouri pentru afișarea orei de sosire a mijloacelor de transport în stații și camere pentru supraveghere video extinsă în comună, în special în zonele unde se aruncă deșeuri clandestin (inclusiv cu sistem de recunoaștere a plăcuțelor auto de înmatriculare).

Este așezată în buget suma de 1,2 milioane de lei pentru urbanism. Asta înseamnă plan urbanistic general, PUZ reparator (care să inventarieze spațiile din zona construirii și să găsească soluții de creștere a calității vieții), PUZ pentru malul Someșului și mult așteptatul studiu de trafic.

În Luna de Sus și Tăuți vor fi construite capele, unde se vor ține slujbele de înmormântare.

36,7

milioane de lei este suma totală a proiectelor pe fonduri europene depuse de Primăria Florești. Nu se știe însă dacă acestea vor fi câștigate, dar unele sunt deja în stadiu avansat.

În perioada scursă din acest an, floreștenii au depus 16 proiecte de bugetare participativă, care de asemenea vor fi studiate și, eventual, bugetate, de Primărie

About