Investiții de peste 200 de milioane de euro în școli și grădinițe din Cluj-Napoca. Primele vor fi gata luna aceasta

Autor  admin   în       1 saptãmânã în urmã  

Mai multe școli și licee din Cluj-Napoca sunt modernizate și extinse în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene și bugetul local, cu o valoare totală estimată la peste 200 de milioane de euro. O parte dintre lucrări urmează să fie finalizate până la 31 august, în timp ce altele se află în derulare și au termene în 2025 și 2026z

Proiectele vizează construcții noi, reabilitări de clădiri existente, extinderi, dar și dotări cu echipamente IT, mobilier și sisteme digitale pentru desfășurarea activității didactice.

„Aceste investiții înseamnă școli și licee moderne, dotări la standarde europene și condiții excelente pentru elevi și profesori”, a transmis deputatul Ovidiu Cîmpean, care a prezentat o sinteză a proiectelor în derulare.

Finanțările provin atât din fonduri europene nerambursabile – în special prin PNRR și Programul Operațional Regional – cât și din bugetul local.

Cluj-Napoca se află constant pe primele locuri în clasamentele naționale la rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat, iar administrația locală corelează aceste performanțe cu investițiile făcute în infrastructura școlară.

About