Investiție cu 800 de apartamente stopată. Dezvoltatorul a cumpărat proiectul gata făcut și i-a mai adăugat etaje

Arhitectul șef al municipiului nu a autorizat (încă) un proiect de mare amploare gândit în Someșeni, pe o suprafață de aproape trei hectare. Pe planșă au fost desenate mai multe blocuri (am numărat 13 pe planșă, plus spații comerciale și grădiniță), cu două niveluri de subsol. Cele mai multe ar urma să aibă opt etaje (pe o parcelă de aproape două hectare), dar există și imobile cu șase niveluri (pe parcela mai mică, de 0,8 hectare). În cel mai înalt punct, blocurile de pe planșă ating 33 de metri înălțime. Conform planului, blocurile cu șase niveluri ar urma să aibă vegetație cățărătoare.
800
de apartamente și 821 de locuri de parcare, cea mai mare parte în subteran, au fost propuse în zona străzilor Vidrei și Morii.
Dezvoltatorul a încercat să impresioneze: este de acord să construiască și o grădiniță (sau creșă), pe care să o predea municipalității. Sunt prevăzute spații verzi și străzi în interiorul celor două parcele.
Cine dezvoltă ansamblul imobiliar? Pe toate planșele apare Alex&George Import-Export SRL, dar societatea a vândut proiectul. Acesta a ajuns pe mâna unui afacerist cu foarte multe proiecte finalizate în Cluj, iar în cazul unora s-au formulat plângeri privind calitatea. Este vorba despre Ștefan Berciu, cel care controlează SDC Imobiliare și alte firme, care în acte apar ca aparținând fiicei sale și ginerelui.
Informațiile noastre sunt că, în proiectul original, blocurile aveau doar cinci etaje, dar Berciu ar fi cerut să fie înălțate. Arhitect este un anume Alexandrin Buraga, pe care investitorul l-a descoperit tocmai la Chișinău.
Evident, vecinii s-au opus, pentru că acolo este o zonă de hale. De exemplu, reprezentantul societății Gilia SRL a acuzat că în planul urbanistic zonal a fost inclusă și o suprafață de teren care îi aparține, fără să fie cerută vreo permisiune. În plus, a precizat că la hale funcționează agregate frigotehnice care fac zgomot zi și noapte; a cerut instalarea de panouri fonoabsorbante, pentru că altfel locuitorii din ansamblul imobiliar se vor plânge și vor cere mutarea halelor. O doamnă a fost nemulțumită de apariția unor construcții de 33 de metri înălțime lângă casa în care locuiește. În fine, s-a implicat și omul de afaceri Dan Pitic, de la Perpetuum, care a precizat că circulațiile gândite nu oferă garanția că nu se vor înregistra ambuteiaje.
Ca urmare, primarul Emil Boc a cerut un studiu de trafic și, pentru că nu există unul, i-a transmis dezvoltatorului că va putea construi atâtea apartamente câte mașini vor putea intra pe parcelă fără să se sugrume circulația auto.