Învățăminte de la talibani

Și uite-așa, ca o trezire din vis, s-a încheiat și aventura afgană. Aventură nu numai a americanilor, ci și a aliaților de peste ape. O aventură care, după 20 de ani de lupte și de averi cheltuite pe vânări de vânt, se încheie într-un mod tragic și rușinos, care trebuie să ne dea foarte mult de gândit.

În definitiv, războiul din Afganistan a fost cel mai lung război „cald” purtat de imensa și puternica armată americană (războiul „rece” durează din 1945 încoace și este departe de a se fi încheiat, dimpotrivă chiar…). Și parcă niciuna dintre înfrângerile americane nu a fost atât de amară ca aceasta pe care o trăim în direct în aceste zile. Desigur, în Coreea (35.000 vieți pierdute) sau în Vietnam (58.000 vieți pierdute) S.U.A. au pierdut semnificativ mai multe vieți decât în Afganistan (2.500 soldați). În războiul din Golf ei au fost mai mulți (4.600), dar acela a fost un război „adevărat”, cu operațiuni militare în toată regula și cu un adversar vizibil, nu un box cu umbra, ca în Afganistan.

Aici avem prima învățătură pe care o putem desprinde din peripețiile războinice ale S.U.A.: nu poți câștiga un război împotriva unei națiuni, cât de mică fie ea, dacă ea nu dorește acest lucru. Desigur, poți câștiga bătălii, poți pe termen scurt să-ți impui dorințele și pretențiile, dar pe termen lung deciziile se iau tot de către localnici. Americanii își trag întreaga înțelepciune de la Uncle Sam („Te vreau în armată”) și nu din Confucius, care în urmă cu 2.500 de ani ne învăța:  „Pentru a cuceri o țară mică, o țară mare trebuie să se plece în fața ei.”

La acest capitol, americanii s-au înșelat și pe lung, și pe lat. Au crezut că formidabila lor mașină de război, menită să descurajeze și să tăvălească oricare altă mașină de război existentă pe acest boț de humă (chiar și pe extratereștri, după cum ne învață producțiile de la Hollywood), poate fi un instrument de propagare, instituire și consolidare a apucăturilor democratice în sânul unei națiuni. A mers întrucâtva în Coreea, dar a fost un eșec total în Vietnam, Irak, Libia sau Siria. Iar acum, În Afganistan, este o adevărată rușine…

Desigur, americanii au făcut singurul lucru de care sunt ei în stare: mult prea siguri de forța lor și de forța principiilor lor, au „muncit” la instalarea în Afganistan a unei societăți „democratice”. Femeile au lepădat burka, au mers la școală, la muncă, la discotecă și la cumpărături, libere și neînsoțite. Bărbații s-au ras, au ascultat muzică pe alese. Toți și-au făcut conturi pe Facebook, au mers la sport și au făcut cumpărături pe net. Trai modern și democratic, ce mai. Și toți visau „o țară ca America”.

Ceea nu s-a întâmplat. Talibanii nu fuseseră niciodată învinși. Cum poți învinge un roi de albine furioase? Nicio șansă! Ei doar s-au risipit prin văi și prin peșteri sau prin casele locuite de mulți alții ca ei. Prezența lor a rămas politică și manifestă doar în țări străine și „prietene”. Și au așteptat, până invadatorii necredincioși au anunțat că se retrag, La un semn, toți talibanii din Afganistan au scos de prin ascunzători kalașnicovurile și scuipătoarele de grenade și au pornit în marș întins să reocupe pământul strămoșesc.

Statul „democratic” afgan s-a destrămat în doar câteva săptămâni, odată cu el dispărând și toate drepturile democratice aduse de armata americană. Armata-marionetă afgană, de cel puțin trei ori mai numeroasă decât talibanii, înarmată până în dinți cu bani americani, instruită de americani, s-a dizolvat cu aceeași rapiditate cu care a dispărut Partidul Comunist Român în zilele Marii Înghesuieli din Decembrie. Șaria (legea islamică) este acum anunțată și impusă de către gloata talibană, fără nicio teamă de ripostă sau confruntare.

Nu este o înfrângere militară a S.U.A. Sau nu este doar aceasta, ci este mult mai grav. Este o înfrângere a democrației, așa cum o imaginăm și o dorim noi. Este un semn că 20 de ani nu sunt suficienți pentru a germina și înflori o democrație. Amintiți-vă de tentativa avortată a S.U.A. de „făurire” a unei democrații în Iran, experiment înecat în sânge în 1979. Americanii fac un periculos, dăunător și inutil experiment social: exportul democrației în vârful baionetelor peste tot unde au încurcături, interese specifice sau probleme în lume. Și nu le reușește niciodată (vezi cheltuirea inutilă în Afganistan a miliarde și miliarde grele de dolari, pe care acum S.U.A. pune cruce). Există, totuși, un câștigător: complexul militaro-industrial american, care-și umflă cu nesimțire conturile și așa burdușite.

Este timpul ca americanii să se trezească din coșmarul lor democratic. Democrația este mult mai mult decât un sistem prezidențial și alegeri libere. Democrația înseamnă: „Drepturi egale, șanse egale”. Dacă e s-o luăm la puricat, în lumina acestor principii, societatea americană nu este nicidecum mai democratică decât țări considerate „imperii ale răului”. Democrația trebuie să fie opțiunea unei națiuni întregi și nu oferta unei super-puteri mânată de interese oculte. Situația talibanilor este elocventă și pilduitoare: pe ansamblul națiunii afgane, receptarea lor este superioară „prietenilor” americani.

Și ultima lecție de la talibani: nimeni nu te poate învinge, oricât ai fi de mic, dacă lupți cu dăruire și iubire pentru cauza ta.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.