Între timp, mai la vest de Cluj, se naște o nouă autostradă. Va avea 120 de kilometri și va costa peste 11 miliarde de lei

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va lansa licitația pentru construirea Drumului Expres Oradea – Arad în cursul acestei săptămâni, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent la Timișoara.

Asta înseamnă că cel mai important proiect de infrastructură rutieră ,,descentralizat” și preluat de către autoritățile locale din Bihor și Arad va fi derulat tot de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR.

Sorin Grindeanu s-a referit la Drumul Expres Oradea – Arad ca ,,autostradă“  și a explicat că este cel mai scurt traseu din nordul spre sudul Europei.

DECLARAȚIE

„Săptămâna viitoare (aceasta – n.r.), probabil CNAIR va lansa în licitație Autostrada Arad-Oradea. Autostrada Arad-Oradea. Legătura nord – sud se face prin Gdansk (Polonia), adică de la Marea Baltică până la Salonic (Grecia) Marea Egee. Se face, acum, Gdansk, Varșovia, Kosice, Slovacia, Debrecen, Ungaria, Oradea, Arad, Timișoara, Moravița, Belgrad, Salonic. Este cel mai scurt drum. Repet, se lansează în licitație care trebuie să se continue cu Timișoara – Moravița”.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor 

11

miliarde de lei, inclusiv TVA, este valoarea totală a lucrărilor pentru DEx Oradea – Arad

Oficialul de la Transporturi a mai transmis că finanțarea obiectivului de investiții în valoare de peste 11 miliarde lei (inclusiv TVA) va fi realizată din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

120,47

de kilometri este lungimea DEx Oradea – Arad; în proiectul anterior, drumul avea 134,62 de kilometri

economedia.ro scrie că, spre deosebire de proiectul din 2008, Drumul Expres Oradea – Arad va avea vamă nouă între România și Ungaria la Salonta (județul Bihor), o lungime de 120,47 de kilometri (anterior erau 134,62 kilometri), 18 kilometri de drumuri de legătură (în loc de 8,5 km.), un punct de sprijin și întreținere, 8 spații de servicii și 86 de poduri și pasaje (plus 20).

140

de kilometri/oră este viteza maximă admisă pe viitor drum expres Oradea – Arad

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.