Intersecția de 54 de milioane de lei. Va trebui construit un pod nou

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Clujul va avea un nod rutier important în zona de vest a orașului; acolo se va întâlni circulația rutieră dinspre Mănăștur și centru cu cea dinspre Grigorescu și Zorilor. Este vorba despre intersecția de la Platinia, pentru care – așa cum Media9 a mai scris – există PUZ și un plan de exproprieri.

Marți, nou-constituitul Consiliu Local urmează să aprobe prețul acestui proiect.

54,3

milioane de lei ar urma să coste regândirea și modernizarea întregii zone din jurul USAMV Cluj, adică 48 de milioane de lei plus TVA.

Încă din 2017, Primăria a anunțat că își dorește un traseu din Zorilor spre Grigorescu (strada Mărginașă și o străpungere în zona Platinia, direct către BTarena, către strada Uzinei Electrice). În acest sens, urmează să se construiască un pod nou peste Canalul Morii.

Calea Mănăștur ar urma să fie lărgită, iar astfel va deveni posibilă continuarea benzii dedicate mijloacelor de transport în comun spre vest. În prezent, pe relația est-vest, banda se oprește pe Memorandumului. Pe artera care duce spre Mănăștur se vor îngusta trotuarele, vor apărea două piste de biciclete, două benzi pentru mijloace de transport în comun și va rămâne doar câte o bandă pe sens pentru automobile. De asemenea, gardul de la USAMV va fi mutat, pentru a se crea un peron de așteptare pentru mijloacele de transport în comun.

Strada Mărginașă ar urma să ajungă la 9,7 metri lățime (benzi auto de 2,9 metri), cu o deschidere de peste 12 metri înainte de intersecție. Proiectanții propun exproprierea unor curți și a 105,71 metri pătrați construiți.

4.673 de metri pătrați sunt suprafețele totale propuse pentru expropriere. 29 de proprietăți ar urma să treacă din domeniul privat în cel public, iar zece clădiri vor fi demolate. Cele mai multe vizavi de Platinia, acele case vechi care au rezistat primului asalt imobiliar din zonă.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.