Întârzieri la Baza sportivă “La terenuri”. Nu va fi gata la timp!
Primarul Clujului, Emil Boc, a fost întrebat la final de an 2020, punctual, la Realitatea FM, dacă este de părere că lucrările la noua bază sportivă La Terenuri avansează conform graficului și vor fi terminate la toamnă. Iar primarul a fost categoric: “Da, sunt în grafic”.
Au trecut două săptămâni și discursul primarului s-a schimbat. “Vom monitoriza atent ce se întâmplă la baza sportivă La Terenuri, sper să fie terminate lucrările anul acesta. Dacă nu, dăm penalități și punem pe lista rușinii”, a afirmat Emil Boc, la Napoca FM.
În Primărie se știe din toamnă că executantul nu este foarte avansat și că baza NU VA FI GATA ÎN 2021. Potrivit surselor Media9, execuția ar putea fi terminată anul acesta numai dacă nu vor fi întreruperi din cauza iernii. Și, iată, avem zăpadă, acum se bate pasul pe loc. S-a și cerut o amânare a termenului de finalizare din partea executantului.
Baza sportivă La Terenuri se întinde pe 4,3 hectare de teren. Termenele stabilite inițial au fost de patru luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție, iar problemele au apărut încă de la proiectare. S-a făcut lent, iar Primăria nu a fost mulțumită de propunerea inițială și a cerut revizuirea documentației.
Lucrările sunt executate de Asocierea Ro-Verde Landscaping SRL – Opentrans SRL – Electrogrup SA – Cris Garden SRL – Prospect Drill SRL
Valoarea contractului este de 26,5 milioane de lei, la care se adaugă TVA.