Inspectoratul Școlar: „Nu există demersuri oficiale pentru desființarea ciclului primar la Colegiul Național Gheorghe Șincai”
Inspectoratul Școlar Județean (I.Ș.J.) Cluj a emis un punct de vedere pentru a clarifica situația și a liniști părinții elevilor de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, după apariția unor informații controversate. I.Ș.J. confirmă că, în acest moment, nu există niciun demers oficial sau instituțional pentru desființarea ciclului primar (clasele 0 – IV) în cadrul instituției. Deciziile de o asemenea natură necesită o fundamentare serioasă, ținând cont de indicatori statistici, demografici și capacitatea instituțională a unității, iar în prezent nu există temei legal pentru a iniția astfel de proceduri.
„Nu există demersuri oficiale și instituționale în acest sens. Fundamentarea unor decizii privind desființarea unui nivel de învățământ se realizează ținând cont de o serie de indicatori statistici, demografici și de capacitatea instituțională a unității. În acest moment, nu se justifică și nu există temei legal pentru demararea procedurilor oficiale privind renunțarea la clasele aferente nivelului primar în cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca,” a transmis Inspectoratul Școlar Cluj.
Astăzi, Foaia Transilvană a susținut că în Consiliul de administrație s-ar fi votat desființarea ciclului primar de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, ceea ce ar fi presupus mutarea elevilor din clasele 0 – IV la alte școli din Cluj-Napoca. Propunerea ar fi fost făcută de fostul director al colegiului, care între timp și-a dat demisia, și a fost supusă la vot în cadrul Colegiului Profesoral.
Ulterior, mai mulți profesori au declarat că nu au fost complet informați cu privire la implicațiile acestei decizii și au anunțat că își retrag votul, îngrijorați de impactul pe care această măsură l-ar avea asupra personalului didactic și asupra stabilității instituționale.