Industria care concurează cu IT-ul, la Cluj. Poate îl și întrece!


Câteva statistici aparent banale pot rescrie felul în care înțelegem orașul. Invitat în podcastul „Lespuc le spune”, Doru Șupeală, specialist în piața muncii, a aruncat în aer convențiile despre ce înseamnă „job” în Cluj-Napoca. Iar totul a plecat de la o comparație simplă: IT vs. videochat.
„Există o statistică pe care o puteți găsi. ANAF a anunțat la un moment dat că în România avem 400.000 de oameni activi în videochat. Referitor la industria de software din România, rapoartele ANIS ne anunță că avem undeva între 280.000 și 300.000 de oameni în software. Ceea ce, prin regula de trei simplă – dacă noi avem cam 40.000 de IT-iști în Cluj, cam câți oameni din videochat crezi că avem?”
Șupeală merge mai departe și oferă un exemplu din viața cotidiană:
„M-am dus într-o zi de luni în Platinia să mănânc ceva. Mi-era foame și mergeam spre casă și n-am găsit loc liber luni, după-masa, la 5. Am întrebat un ospătar, mi-a găsit o masă într-un colț și am mâncat o ciorbă cu 60 de lei, da, în restaurantul ăla scump italian. Și am zis: băi, ce se întâmplă? Păi nu știți? Lunea e zi liberă în videochat.”
Într-un Cluj unde „industria creativă” ia forme tot mai diverse, Doru Șupeală îndeamnă la gândire critică.
„Hai să fim onești. Avem tinere și tineri foarte talentați, se vorbesc limbi străine, au facultate. Industria asta să știi că nu e una în care poți intra ușor și poți face performanță ușor. Ai nevoie de educație, de nervi, de multe skill-uri și nu trebuie să o privim cu rușine.”
Mai mult, spune el, performanța în videochat se traduce adesea în succes ulterior în antreprenoriat:
„În general, oamenii care fac succes în industria asta sunt oameni foarte buni ulterior în business. Pentru că știu să fie empatici, știu să asculte, știu să vândă. Că acolo trebuie să vinzi minute. Minutele alea în care omul ăla trebuie să stea cu tine și să plătească taxa aia.”
Episodul integral cu Doru Șupeală, în care vorbim fără ipocrizie despre muncă, bani, educație și Clujul paralel al succesului neoficial, îl găsești în curând pe pagina de Facebook Media9.