Incredibil: consolidarea costă de trei ori mai mult decât construcția inițială. Cum explică Emil Boc
Sala de sport a liceului “George Coșbuc” riscă să se prăbușească, motiv pentru care stă închisă de peste un an. Primăria sare în ajutorul școlii. Până aici, totul este în regulă. Cifrele sunt însă lipsite complet de logică.
Sala a fost finalizată și inaugurată în 2014. Lucrarea a costat 2,1 milioane de lei, adică puțin peste 400.000 de euro, o investiţie făcută de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Societatea care a executat lucrările este Conimet Impex SRL, în fruntea căreia sunt asociate două doamne: Mariana Haiduc, 66,7%, și Ana Sălăgean, cu 33,3%. Ca o paranteză, la vremea când s-a executat lucrarea de la Coșbuc, Mariana Haiduc era asociată cu un anume Bogdan Moldovan.
În toamna lui 2018, conducerea școlii a observat că o grindă din acoperiș a început să se curbeze și a alertat Primăria. Prima măsură luată a fost închiderea sălii. Cei 5.000 de copii care făceau educație fizică aici au fost trimiși în curte sau la Palatul copiilor. Structura de rezistență este în garanție timp de zece ani, potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.
Conimet Impex SRL a fost notificată să remedieze probleme apărută și care, atenție, au fost evaluate inițial la aproximativ 200.000 de euro. Dar Conimet a refuzat, pentru că practic făcea lucrarea pe banii săi.
Primăria a decis să se implice și să consolideze sala pe banii săi. Așa că vrea să investească în sala de 400.000 de euro nu 200.000 de euro, cu cât s-au evaluat lucrările de reparații, ci 1,3 milioane de euro (adică 6,1 milioane de lei) fără TVA! Au crescut salariile în construcții, s-au scumpit materialele, de acord. Dar cum să coste o consolidare de trei ori mai mult decât construirea propriu-zisă? Cum s-a ajuns ca estimarea reparațiilor să se multiplice de șase ori?
„Este un exemplu cras de incompetență. S-a făcut o greșeală majoră la proiectare, ne vom întoarce împotriva celor vinovați. Costă mai mult, dar trebui să le oferim condiții elevilor de a face orele de sport. Instanța va judeca și îi vom executa pe cei vinovați”, a spus Emil Boc.
Ne uităm pe datele economico-financiare ale firmei Conimet: profitul brut pe anul 2014, când a fost recepționată sala, a fost de 1.081.456 lei, dar pe anul 2017, de 435.531. Conimet a dat vina pe proiectant, însă nu e o scuză bună: arhitectul a fost angajat chiar de firma de construcții.
41
de contracte cu statul a câștigat Conimet Impex SRL. Contractul cu Primăria Cluj-Napoca a fost câștigat printr-o invitație de participare.
În 2015, Conimet Impex s-a făcut de râs și la Sânnicoara. Acolo a realizat Căminul cultural, în urma unei invitații de participare făcută de Primăria Apahida. Presa scrie că, încă dinainte să fie inaugurată clădirea, prin tabla cu care era acoperită se infiltra apa.