Încotro s-o apuci după terminarea clasei a opta. Târguri educaționale pentru elevi

Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează, în perioada 14–18 aprilie 2025, o serie de Târguri ale ofertelor educaționale, dedicate elevilor de clasa a VIII-a. Evenimentele se desfășoară în colaborare cu liceele clujene și autoritățile locale, în municipiile județului, cu scopul de a sprijini orientarea școlară și profesională a viitorilor liceeni.
Elevii vor putea descoperi specializările disponibile pentru anul școlar 2025–2026, vor interacționa cu profesori și elevi din licee și vor primi informații esențiale despre filierele teoretică, tehnologică, vocațională și profesională. La târguri participă și agenți economici parteneri ai școlilor cu profil tehnologic, care vor prezenta oportunități de practică și carieră.
Calendarul evenimentelor:
- 14 aprilie: Câmpia Turzii – Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” (10:00–18:00); Turda – Colegiul Național „Mihai Viteazul” (11:00–18:00)
- 15 aprilie: Gherla – Liceul Teoretic „Petru Maior” (9:00–16:00); Dej – Liceul Tehnologic Someș Dej (10:30–18:00)
- 17 aprilie: Cluj-Napoca – Cluj Arena (10:00–18:00)
În paralel, liceele din Florești, Gilău și Huedin organizează evenimente de tip Ziua Porților Deschise, în aceeași săptămână.
„A fi corect informat privind opțiunile în carieră a devenit o condiție necesară pentru societatea în care trăim”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general. Ea a subliniat importanța ca alegerea liceului să țină cont de competențele, aptitudinile și aspirațiile fiecărui elev.