Incidența COVID-19: Clujul a trecut de 35 de cazuri la o mie de locuitori. Floreștiul, pe primul loc în județ
Cluj-Napoca a sărit de 35 de cazuri la o mie de locuitori. Este cea mai ridicată incidență COVID-19 de la începutul pandemiei izbucnită în urmă cu doi ani.
Vestea bună, chiar dacă e pandemie, este următoarea: creșterea e de numai 35 de zecimi și nu de două sau chiar de trei procente cât se înregistrase zilele trecute.
Potrivit DSP Cluj, rata de infectare pentru 5 februarie este de 35,14 cazuri/1.000 loc. Cu o zi înainte, reședința de județ înregistra 34,79 cazuri la mia de locuitori. Conform sursei citate, în perioada calculată 19 ianuarie – 1 februarie, s-au înregistrat 11.825 de noi cazuri, la o populație de 336.538 de locuitori.
Vârful valului al patrulea s-a înregistrat în 22 octombrie 2021 și a fost de 11,65.
Din 10 ianuarie, incidența COVID-19 la Cluj a crescut cu aproape 30 de procente!
Evoluția din ultimele săptămâni
Luni, 10 ianuarie, în Cluj-Napoca s-au înregistrat 5,2 cazuri/1.000 locuitori, apoi 5,85 – marți, 6,47 în a treia zi, 7,14 – joi și 8,34 – vineri, 9,55 cazuri – sâmbătă, 10,55 cazuri/1.000 – duminică, 11,77 cazuri/1.000 – luni, 12,83 cazuri/1.000 – marți, 13,79 cazuri/1.000 – miercuri, 14,70 cazuri/1.000 – joi, 16,40 cazuri – vineri, 17,83 de cazuri/1.000 – sâmbătă, 19,03 de cazuri/1.000 – duminică, 19,96 cazuri/1.000 – luni, 21,45 cazuri/1.000 – marți, 22,10 cazuri/1.000 – miercuri, 23,12 cazuri/1.000 – joi, 24,51 cazuri – vineri, 26,45 – sâmbătă, 27,72 de cazuri/1.000 – duminică, 29,43 – luni și 30,46 cazuri/1.000 – marți, 31,00 de cazuri – miercuri, 33,91 cazuri/1.000 – joi, 34,79 cazuri/1.000 – vineri și 35,14 – astăzi.
Dejul, care fusese pe primul loc în ultima săptămână, a scăzut cu câteva zecimi: astăzi are 35,65 de cazuri/1.000 de la 36,34 cu o zi înainte, cu 1.360 cazuri noi la o populație de 38.150 de locuitori.
Floreștiul a devenit, de astăzi, UAT-ul cu cea mai mare rată de infectare din județ. Floreștiul a înregistrat 36,33 de la 35,86 cazuri/1.000 locuitori cu o zi înainte.
În tabelul de mai jos vezi incidența COVID-19 în orașele din județul Cluj.
27,32
este incidența calculată pe întregul județ. Cu o zi înainte, a fost 26,97.
Valori foarte ridicate în zona metropolitană a Clujului. Situația este următoarea:
- Apahida -32,30 cazuri/1.000 loc. (de la 31,61 cu o zi înainte)
- Baciu – 27,58 cazuri/1.000 loc. (de la 26,38)
- Chinteni – 21,51 cazuri/1.000 loc. (de la 22,58)
- Ciurila – 33,28 cazuri/1.000 loc. (de la 32,15)
- Feleacu – 28,57 cazuri/1.000 loc. (de la 28,80)
- Florești – 36,33 cazuri/1.000 loc.(de la 35,86)
- Gilău – 15,66 cazuri/1.000 loc. (de la 15,34)
Nu există nicio comună, oraș sau municipiu din județ care să nu aibă cel puțin un caz de COVID-19. Cea mai mică rată de infectare se înregistrează în comuna Recea-Cristur (4 cazuri de COVID-19). Cea mai mare incidenţă COVID-19 din țară se înregistrează în localitatea Dumbrăviţa (Timiş) – 60,35 (1.136 de cazuri la o populaţie de 18.824 de persoane).