Încep lucrările pentru captarea și construirea unui rezervor de înmagazinare a apei potabile într-o comună din zona montană a județului Cluj

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Administrația județeană anunță că a emis certificatul de urbanism necesar începerii unor lucrări de îmbunătățire a serviciului de alimentare cu apă potabilă în localitatea Rîșca.

Proiectul gestionat de primăria comunei Rîșca vizează demararea unor lucrări de captare a apei și construirea unui rezervor de înmagazinare a apei potabile, în vederea suplimentării debitului necesar consumului pe timpul verii.

DECLARAȚIE

„Este o investiție care va rezolva multe din neplăcerile pe care locuitorii din Rîșca le întâmpină în sezonul cald sau când consumul apei este ridicat. În paralel, Consiliul Județean continuă proiectul Apă în Apuseni’, care prevede extinderea rețelei de apă din sursa orașului Huedin către mai multe comune din zona montană, inclusiv în Rîșca”.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, demararea acestei investiții este determinată de insuficiența debitului pe care-l înregistrează actuala rețea de apă din localitate, în special pe timpul verii. Este vizată, astfel, captarea a două izvoare situate în partea sud-estică a satului Rîșca, înspre satul Dealu Mare.

De la această captație va fi trasată o conductă de apă care va ajunge la noul rezervor de înmagazinare, dimensionat astfel încât să suplimenteze cerința de apă pentru toți clujenii din Rîșca.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.