Încă unul? Alin Tișe: „Pe termen lung, trebuie analizat dacă Clujul nu va avea nevoie de al doilea aeroport”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) ar urma să continue finanțarea lucrărilor de deviere a Someșului Mic în zona aeroportului din Cluj-Napoca, a afirmat, joi, într-o intervenție telefonică la un post local de radio, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.
Devierea cursului de apă va permite prelungirea pistei de decolare-aterizare a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj la 3.500 de metri și aterizarea aeronavelor de mare tonaj pentru efectuarea de zboruri transcontinentale. Lucrările rămase de executat sunt estimate la 8 milioane de euro.
FOTO: Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca/via Facebook
Administratorul județului a afirmat că a discutat marți (după inaugurarea noului terminal de la aeroport – n.r.) cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă – prezenți la Cluj în aceste zile – despre urgentarea acestui proiect.
Ideea nu este nouă. Aceasta a fost dezbătută intens cu ocazia elaborării Planul de amenajare a teritoriului județului- PATJ.
Banca Mondială confirmă: e nevoie de un aeroport nou, la Cluj
8
milioane de euro mai trebuie pentru finalizarea proiectului de deviere a Someșului Mic.
„Proiectul se află la Ministerul Mediului și mai are nevoie de o finanțare de vreo 8 milioane de euro, o valoare mică dacă o raportăm la cât a costat până acum. Am primit angajamentul din partea dânșilor că se vor implica astfel încât în bugetul ministerului să fie cuprinsă această sumă pentru a finaliza lucrările. Sperăm ca în curând această porțiune să fie terminată. Noua pistă va avea o lungime de 3.500 de metri și va fi paralelă cu viitorul curs al Someșului. Undeva în zona benzinăriei OMV de la Apahida va fi un nod rutier mare peste Someș și cu pod nou. Practic, noul nod rutier va încorpora minicentura de la gară – Emerson – Apahida și viitoarea centură de sud. Noi, Consiliul Județean, va trebui să găsim resursele pentru prelungirea pistei. În mod real, actuala pistă de 2.1oo de metri poate fi folosită de mai toate aeronavele, mai puțin cele foarte mari, transcontinentale. Este un deziderat de-al nostru. De ce nu, peste câțiva ani, să avem un avion de clujeni care să zboare în America direct de la Cluj? Eu voi face lobby la forurile de la București pentru urgentarea acestui proiect”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Discuții despre cel de-al doilea aeroport la Cluj-Napoca
Administratorul județului a mai spus că, pe termen scurt, aeroportul are nevoie de un nou turn de control, de amenajarea „park and ride” și de realizarea unei stații CFR care să conecteze localități din județ cu aeroportul. „Pe termen lung, trebuie analizat dacă Clujul va rămâne doar cu un singur aeroport sau va mai avea nevoie de al doilea aeroport. De asemenea se discută despre un aeroport cargo în zona Câmpia Turzii și de un terminal intermodal de mărfuri care să deservească toată Transilvania. Clujul va deveni, și din această perspectivă, un pol de dezvoltare și va acapara întreaga Transilvanie. De aceea, vor trebui luate măsuri. În momentul de față, mutarea aeroportului este imposibilă, fiindcă aici s-au făcut investiții uriașe”, a mai declarat Alin Tișe.
147.563.070
de lei este valoarea totală a proiectului.
Proiectul privind devierea cursului Someşului Mic constă în lucrări de regularizare și consolidare a albiei, pe o lungime de 7,35 kilometri, îndiguiri în zona Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, pe o lungime de 7,90 kilometri, lucrări de amenajare a afluenților, pe o lungime de 14,80 kilometri.
Valoarea totală a acestor lucrări este de 147.563.070 de lei.
Termenul de finalizare estimat este anul 2025. Lucrările sunt executate în funcţie de sursele de finanţare asigurate de către ordonatorul principal de credite, prin programele anuale de investiţii.
După devierea Someșului Mic vor continua lucrările de prelungire a pistei aeroportului până la 3.500 de metri, ceea ce va permite, în viitor, decolarea/aterizarea unor avioane pentru curse transatlantice direct de la Cluj-Napoca.
Te-ar putea interesa și acest articol: