Încă un sens giratoriu pe strada Fabricii. Se renunță la semafoare

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Strada Fabricii, din Cluj, are sensuri giratorii la ambele capete, adică intrarea dinspre Bulevardul 21 Decembrie și cea de pe Muncii. Apoi, mai există două alte sensuri giratorii, unul la intersecția cu strada Anina, altul cu Sobarilor. Ei, și acum mai vine unul.

Serviciul de urbanism al Primăriei a autorizat sensul giratoriu de la intersecția străzii Fabricii cu Câmpina, care acum este semaforizată. Rostul noului sens este posibilitatea inserării în trafic și a locatarilor noului ansamblu imobiliar de la adresa Fabricii 105 și a clienților Carrefour-ului de la parter. Vă mai amintiți că acolo funcționa o mini-autogară, demolată în februarie 2017.

Sensul giratoriu va fi realizat pe cheltuiala investitorului. Vorbim despre SDC Imobiliare, firma familiei Berciu. Ștefan Berciu este unul dintre dezvoltatorii imobiliari de forță ai Clujului; în același timp, este consul onorific al statului Burundi.

Serviciul Siguranța Circulației, din cadrul Primăriei, a autorizat încă din 2016 construirea acestui sens giratoriu. Autorizația a ieșit în 9 aprilie și este valabilă 12 luni. Constructorul are însă la dispoziție doar o lună, de la data începerii execuției, pentru a o și finaliza.

SDC Imobiliare are pe site-ul propriu, la secţiunea portofoliu, un lung şir de proiecte finalizate. Se poate vedea cu ochiul liber că a început din cartiere sau chiar din afara oraşului şi a ajuns să construiască intens în centrul Clujului. Are blocuri realizate pe strada Dunării, Alverna, Mircea Eliade, Venus, Iuliu Moldovan, Mureşului, Gh. Marinescu, Calea Turzii, Păstorului, Traian, Burebista, Anton Pann şi Ploieşti. Unul dintre blocurile de pe Ploiești este cel cu 13 etaje, SDC Tower (multă vreme blocat de Primărie, pentru că a încălcat autorizația), sandwich între construcția unde funcționează NTT Data și cea ridicată de Alin Tișe, împreună cu soția sa de la acea vreme, Camelia (care și acum are birou notarial acolo).

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.