Încă un pasaj rutier subteran anunțat de Emil Boc. Vrea să elimine o trecere la nivel cu calea ferată

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     7132 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat o noutate importantă în cadrul proiectului trenului metropolitan, dezvăluind un element de infrastructură esențial: un pasaj rutier subteran care va fi realizat pe strada Fabricii de Zahăr. Această măsură va elimina trecerea la nivel cu calea ferată și va asigura fluidizarea traficului în zonă, contribuind astfel la o mai bună integrare a trenului metropolitan în rețeaua de transport a orașului.

„Pe raza municipiului Cluj-Napoca se realizează un pasaj rutier subteran pe strada Fabricii de Zahăr, pentru ca acolo să asigurăm fluența trenului metropolitan, să nu mai fie barieră. În condițiile acestei stații, se realizează un pasaj rutier subteran pentru a putea asigura fluiditatea transportului metropolitan”, a declarat Emil Boc.

Așa cum știți, Clujul mai are în plan un pasaj rutier subteran nu foarte departe de acest loc, mai exact la Auchan Iris.

Potrivit primarului, proiectul trenului metropolitan prevede construirea a opt parcări auto în localitățile Gârbău, Baciu, Hoia, Dezmir, Apahida, Câmpenești, Jucu de Jos și Bonțida. Aceste parcări vor oferi posibilitatea celor care vin din zona metropolitană să-și lase mașina și să utilizeze trenul metropolitan, care va circula pe o rută de 48 de kilometri, cu trenuri din 30 în 30 de minute și cu o capacitate de 420 de pasageri, dintre care 315 locuri pe scaune.

Pe lângă pasajul de pe strada Fabricii de Zahăr, proiectul de tren metropolitan include și alte pasaje subterane importante, cum ar fi un pasaj pietonal la noua stație de tren de la aeroport, care va asigura accesul direct către aerogară, și un pasaj pietonal la IRA, menit să conecteze stația de metrou cu Bulevardul Muncii.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.